Corupţia banalizată

Probabil că cea mai semnificativă „realizare” a regimului Traian Băsescu cu care va trebui să luptăm din răsputeri încă multă vreme este transformarea corupţiei dintr-o excepţie condamnabilă într-o banalitate nepedepsită. Sub ce formă de manifestare am ajuns la acest execrabil rezultat? Să ne amintim că guvernele PD-L-iste tăiau educaţia, sănătatea, prestaţiile sociale şi în acelaşi timp plăteau cu aceiaşi bani publici contracte pe zeci sau sute de milioane de euro din care 30% sau 50% sau Diavolul ştie cât erau pur şi simplu hoţie. Aşa bunăoară erau investiţii cu o anumită valoare stabilită prin contractul cu statul semnat iniţial şi dublată în realizarea lor prin devize în care se putea minţi şi escroca fără nicio teamă de a fi pedepsit. Justificarea tăierilor insistent promovată de Traian Băsescu era aceea că statul social este nesustenabil. Corupţia era, pentru dumnealui, perfect sustenabilă, însă alocarea banilor pentru serviciile minimale de supravieţuire decentă a naţiunii române nu. Povara administrării frauduloase şi incompetente a statului român a devenit de-a dreptul insuportabilă sub guvernările PD-L-iste.

Zilele trecute, fostul prim-ministru al Belgiei, Guy Verhofstadt scria un amplu articol despre România din care citez:

„Percepţia privind corupţia generalizată şi incapacitatea administrativă pot crea un efect devastator în ceea ce priveşte procesul dificil de păstrare a fondurilor europene”.
Mai recent, uriaşele cheltuieli personale ordonate şi asumate de MRU ne arată clar filozofia politică a acestui clan PD-L-ist:  „Noi avem şi putem şi vom continua să avem şi să putem şi mai mult”. Iată însă că nu mai pot. Iar în ce priveşte ceea ce au, să nu dea cumva braţul legii peste ei...

Această agresivă pretenţie de a fi mai presus de orice şi de a instaura fără nicio reţinere o teribilă inegalitate socială este însă condamnată azi până şi de instituţiile de bază ale capitalismului mondial. Dacă lumea a fost atât de greu lovită de criza economică e pentru că mulţi dintre cei ce aveau la dispoziţia lor uriaşele sume de bani din bănci au avut aceeaşi convingere scelerată că îşi pot permite orice nebunie pentru a face şi mai mulţi bani. Politicile economice care ignoră impactul destructiv al inegalităţilor sociale sub forma tot mai agravată a prăpastiei dintre bogaţi şi săraci sunt absolut greşite pentru că ignoră realitatea că însăşi creşterea economică nu mai este astfel sustenabilă. De ce să nu vorbim atunci de o nouă politică? De teama continuităţii corupţiei şi a caracatiţei complicităţilor care face că atunci când loveşti nu ştii cine strigă mai tare? Nu aşa văd lucrurile oamenii care vor vota în curând. Seneca spunea că „Nu pentru că lucrurile acestea sunt primejdioase n-avem curaj ci pentru că n-avem curaj ele sunt primejdioase”.

La fel aş zice: Nu pentru că democraţia e slabă şi s-a banalizat corupţia n-avem curaj ci pentru că n-avem curaj am acceptat corupţia şi s-a năruit democraţia”.