Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Şi eu am fost membru al „fostului Partid Naţional Liberal”, pentru a mă exprima în limbajul folosit de statutul „marelui partid al dreptei româneşti” creat pe 26 iulie. Am fost membru PNL din vocaţie, în dublul înţeles al noţiunii. Mai întâi, mă consider liberal pentru că am crezut, de aproape patru decenii, în suveranitatea conştiinţei individuale şi în primatul libertăţii de gândire, de exprimare şi de alegere. Am devenit apoi liberal pentru că am fost chemat să fac parte din PNL. Decisesem înainte de 1989 că cea mai potrivită cale de a-mi păstra independenţa intelectuală era să nu mă supun vreodată disciplinei vreunei organizaţii politice sau de altă natură. În vara anului 2012, Crin Antonescu m-a invitat să-l însoţesc la Cotroceni în mandatul său de preşedinte interimar, după care mi-a propus să candidez pentru Senat şi ulterior să fac parte din guvernul USL. Mi s-a părut atunci că nu am dreptul să mă arăt rezervat faţa de asemenea propuneri, să pun condiţii sau să negociez termeni. M-am înscris în PNL aşa cum cineva îşi satisface serviciul militar: nu pentru că m-am socotit îndreptăţit să ocup poziţii de demnitate publică, ci pentru că am fost convocat să intru în serviciul public. O astfel de convocare, venită pe numele meu în cel mai dificil moment traversat de democraţia românească postcomunistă, nu putea fi refuzată.
Am şi acum convingerea că rezistenţa faţă de ceea ce se numeşte generic „regimul Băsescu” este o obligaţie civică de la care nu te poţi sustrage. Pentru că nu avem de-a face doar cu o înfruntare politică între viziuni adverse asupra societăţii ori economiei, ci cu un atac structurat la adresa libertăţilor civile şi politice, a substanţei democraţiei. Clasicul imperativ liberal de a pune limite de netrecut acţiunilor statului împotriva cetăţenilor este din nou actual. Statul de drept liberal, aşa cum a fost definit de Kant ca un stat ce-şi restrânge funcţiile coercitive şi nu invadează domeniul drepturilor individuale inalienabile trebuie opus cu vigoare unui aşa-zis stat de drept în care au întâietate absolută drepturile instituţiilor represive.
Noul PNL, născut pe 26 iulie cu misiunea explicită de a radia din registrul partidelor politice Partidul Naţional Liberal fondat în 1875 şi readus la viaţă în ianuarie 1990, este un partid ce-l numără statutar pe Traian Băsescu printre foştii săi preşedinţi. Ex-liberalii nu au avut de propus aripii Roman-Băsescu-Boc-Blaga a FSN decât amendamentul Quintus, adică o simplă încăpăţânare onomastică, uşor de acceptat de către un PDL ce şi-a schimbat de mai multe ori denumirea şi orientarea. După cum haina nu-l face pe om, nici numele nu dă conţinut programului unui partid. Nu e nimic liberal într-un partid din care fac acum parte membrii guvernului şi majorităţii parlamentare care a impus în 2010 politici de austeritate sub forma, fără analogie într-o altă societate democratică, a restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi constituţionale.
Procesul de desfiinţare a PNL a început pe 25 februarie, când partidul a ieşit de la guvernare, a devenit ireversibil pe 26 mai, când PNL a abandonat ALDE şi s-a alăturat popularilor europeni şi s-a încheiat pe 26 iulie, când venerabilul Mircea Ionescu Quintus, în scena finală a congresului de „coagulare a dreptei”, a bătut vioi ritmul imnului FSN-PD-PDL-PNL cu aceleaşi mâini pe care i le strânsese cândva I.G. Duca. În tot acest timp, nu a avut loc nici o dezbatere, nici o argumentaţie, nici un schimb de opinii, fie ele şi banale. Deliberarea nu a fost nici măcar mimată. La Congresul PNL din 28 iunie, chiar şi rezoluţiile au fost verbale, fapt nemaivăzut în istoria mondială a partidelor politice. Liderii PNL s-au dovedit mai insensibili la idei şi mai oportunişti chiar decât fruntaşii PD care, în 2005, s-au metamorfozat din socialişti în conservatori la un congres şi în temeiul unei moţiuni scrise. PNL nu a murit înainte de a denunţa el însuşi mitul potrivit căruia ar fi fost un partid elitist, al inteligenţei şi discuţiilor libere. PNL şi-a petrecut ultimele luni de viaţă în cea mai desăvârşită mizerie intelectuală.
În alte câteva luni, noul PNL se va înregistra oficial drept cel mai recent avatar al FSN. Regimul Băsescu va avea astfel, direct sau indirect, un nou domiciliu politic. Atâta vreme cât încleştarea din 2012 nu şi-a epuizat miza, liberalii au datoria, deopotrivă intelectuală şi politică, de a nu demobiliza. Cultura publică a libertăţii nu va fi restaurată în România fără contribuţia decisivă a liberalilor. De aceea, părăsesc PNL pentru a putea rămâne liberal.
