x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cum consumatorii îi subvenţionează pe "băieţii deştepţi"

Cum consumatorii îi subvenţionează pe "băieţii deştepţi"

de Ilie Serbanescu    |    10 Iun 2008   •   00:00

Stimaţi consumatori, luaţi, vă rog, ultima factură pe care aţi primit-o spre plată pentru electricitatea consumată şi analizaţi-o! Dincolo de tariful ce vi se percepe – vreo 0,3 lei kwh (sau 300 lei Mwh) –, puteţi vedea pe verso-ul facturii, în virtutea unei Directive Europene, cu cît au contribuit diferitele surse de energie electrică la electricitatea livrată spre consum dumneavoastră!



Stimaţi consumatori, luaţi, vă rog, ultima factură pe care aţi primit-o spre plată pentru electricitatea consumată şi analizaţi-o! Dincolo de tariful ce vi se percepe – vreo 0,3 lei kwh (sau 300 lei Mwh) –, puteţi vedea pe verso-ul facturii, în virtutea unei Directive Europene, cu cît au contribuit diferitele surse de energie electrică la electricitatea livrată spre consum dumneavoastră!

Înainte de toate, veţi constata că tariful care vi se pretinde este de vreo două ori mai mare decît preţul despre care Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) spune că în 2007 nu a crescut decît cu 1,8% (de la 154,4 lei la 157,2 lei Mwh). ANRE se referă de fapt la preţul la care obligă producătorii să livreze electricitate pentru piaţa reglementată, adică în esenţă pentru consumatorii casnici, şi nu la tariful plătit de dvs.

Şi acum, uitaţi-vă cu atenţie ce surse au contribuit la electricitatea consumată de dvs. şi plătită cu tariful standard de 0,3 lei kwh. Vă va frapa faptul că aproape 87% din electricitatea livrată către dvs. este electricitate produsă scump în
termocentrale, vreo 12% reprezintă electricitate din surse nucleare şi doar 1,13% – subliniem, doar 1,13%! – constituie electricitate produsă ieftin, respectiv din surse hidro. Aceasta cu toate că, la nivel de ansamblu, termocentralele contribuie cu numai 61% la acoperirea consumului global de electricitate, iar hidrocentralele cu aproape 26%, respectiv cu o pondere de 23 de ori mai mare decît cea în care contribuie energia hidro la acoperirea consumului dvs. Altfel spus, dvs. nu aveţi de fapt acces la energia electrică produsă ieftin în sistem. Dvs. sunteţi obligat, de alţii evident, să cumpăraţi doar energia electrică produsă scump în sistem. Protecţia dvs., de care vorbeşte ANRE prin creşterile mici de tarife, este falsă. Ceea ce se livrează aşa-numitei pieţe reglementate pentru consumul dvs. ar putea costa mult mai ieftin, dacă acestei pieţe i s-ar rezerva un acces la energia electrică produsă ieftin măcar în proporţia participării globale a acestei energii la acoperirea consumului global, şi nu unul de 23 de ori mai mic.

Din cauza acestei anomalii economice, preţurile practicate în sistem n-au nici o relevanţă. În mod normal, preţurile de livrare către piaţa reglementată ar trebui să fie mai mici. Şi dacă nu sînt chiar mai mari decît sînt acum – căci livrările sînt făcute doar din energia produsă scump –, este pentru că statul, prin ANRE, le ţine în chingă pe seama furnizorilor de energie scumpă (adică pe seama termocentralelor), impunîndu-le acestora preţuri neacoperitoare ale costurilor şi împovărîndu-i de datorii.

În acest timp, nişte intermediari – "băieţii deştepţi", cum îi numea odată preşedintele Băsescu – sînt lăsaţi să confişte practic întreaga energie produsă ieftin, pe care o iau ieftin şi o vînd scump la mari consumatori interni sau externi prin export.

Vrea să zică, statul român – proprietar atît al unităţilor care produc energie ieftin din surse hidro şi chiar din surse termo în centrale modernizate pe banii statului, cît şi al unităţilor care produc energie scump (centrale termo nemodernizate, dar de a căror producţie este nevoie în sistem) – practică o dezgustătoare subvenţionare a unor firme private pe seama aruncării în dezastru a unora dintre propriile capacităţi de producţie. Şi măcar dacă firmele private intermediare ar face ceva, vreo producţie sau vreo distribuţie, dar nu fac altceva decît să învîrtă nişte hîrtii. Desigur însă, banii cîştigaţi de aceste firme pe nedrept sînt împărţiţi cu cei care acceptă sordida lor subvenţionare de către stat. Un stat care se plînge că nu are bani!

×
Subiecte în articol: editorial ieftin produsă