Cum devii anticolonialist: studiind programul UE în energie!

 În mod inevitabil, scandalul politic avea să izbucnească în problema preţurilor în energie, după ce, tot politic, problema în sine fusese ascunsă sub preş ani de zile. Absolut ruşinos, oficiali, politicieni şi analişti economici racordaţi din păcate doar la trepidaţiile conjuncturilor şi, poate chiar mai rău, la comenzile politice ale servirii derizoriului au evitat o discuţie lămuritoare asupra problemei pentru singurul motiv că schimbările de preţuri nu aveau să vină din economie, ci din pixurile unor birocraţi de la Bruxelles, decidenţi de tip colonial în nici o legătură cu economia de piaţă pe care o propovăduiesc. Si, vai!, cum să fie discutate tocmai într-o colonie deciziile de tip colonial ale centrului?!

Nu este deloc meritul subsemnatului că, de ani de zile, am pus pe tapet, de zeci de ori, în media în care am fost prezent, motivaţiile şi implicaţiile deciziilor de la Bruxelles în domeniul energiei. Este vorba doar de fuga de răspundere a celor care au tăcut. Nu te naşti anticolonialist! Devii anticolonialist ajungând să cunoşti nişte realităţi care te obligă să le caracterizezi aşa cum sunt. Am devenit anticolonialist analizând tocmai deciziile birocraţiilor de la Bruxelles în problema preţurilor la energie.

Cele două decizii ale acestora, strâns corelate, au fost: aşa-zisa liberalizare, de fapt o simplă forţare a creşterii preţurilor în energie şi sporirea la cel puţin o cincime până în 2020 a contribuţiei energiei din surse regenerabile la acoperirea consumului de electricitate în ţările membre ale UE. Ar fi imposibil acum şi aici să rememorăm întreaga argumentare a inconsistenţei impunerilor de la Bruxelles, dar câteva repere se cer subliniate.

Liberalizarea are sens doar dacă piaţa este concurenţială. Ceea ce nu este deloc cazul în privinţa pieţei energiei din UE! Aceasta este dominată de mari monopoluri, toate din Vest, care au acaparat producţia şi controlează strategic importurile de energie, confiscând structurile de distribuţie şi exercitând astfel o influenţă determinantă asupra preţurilor, care au legătură nu cu condiţiile pieţei, ci cu puterea şi politica acestor monopoluri. În asemenea condiţii, liberalizarea este o farsă şi, de fapt, un instrument prin care respectivele monopoluri îşi extind controlul asupra preţurilor pe ansamblul UE încasând rente nemeritate din ţările de la periferie ale căror distribuţii le-au preluat, distribuţii care ajung să joace un rol de placă turnantă între consumatorii din Est care plătesc şi structurile monopoliste din Vest care extrag banii fără măcar a investi ceva în acest scop.

Creşterea contribuţiei energiei regenerabile este un obiectiv corect şi dezirabil, dar, în măsura în care tehnologiile şi industriile de punere în valoare a acestor energii sunt concentrate toate în Vest, generalizarea obiectivului înseamnă de fapt o finanţare masivă şi continuă a dezvoltării Vestului pe seama plăţilor consumatorilor din Est. Este exact ceea ce s-a întâmplat, campionul perdant, ca să nu spunem jegmănit, fiind România. (va urma)