Când o anumită speţă economică se doreşte a fi spinoasă e găsit repede un acar Păun ca să aibă cine să fie tras la răspundere. Iar “operaţiunea” e executată de oameni fără expertiză. Vorba aia, ei sunt aleşi ai neamului, şi n-au nevoie să se priceapă, ci doar să aibă popularitate. Ar putea măcar să se documenteze. Dar n-o fac, probabil din acelaşi motiv ca Gigi Becali: “Mie nu-mi place să citesc că îmi lăcrimează şi mă dor ochii”.
În fine, în momentul în care apar speţe pentru care lipseşte expertiza, şi deciziile se iau doar pe baza convingerilor proprii, se poate vorbi clar de amatorism. Sigur că aşa ceva nu prea surprinde într-o democraţie, unde hotărârile au în spate votul, nu expertiza şi limpezimea gândirii. Iar pentru că acumulările de cunoştinţe nu au loc la nivelul societăţii printr-un proces de educare, ci prin intermediul media, e foarte greu ca deciziile să aducă lumină într-o anumită problematică sau măcar să se facă dreptate...
Şi totuşi aceasta este situaţia în momentul de faţă, e important de văzut unde ar trebui să ajungem, şi pe ce cale, cu educaţie sau cu ajutorul informaţiilor de la tv? Dacă ne uităm spre cea mai mare economie de piaţă a lumii, cea a SUA, se observă că nu doar media e dezvoltată, ci şi sistemul de şcoli şi universităţi. Fireşte că învăţământul scoate şi rebuturi, dar generează şi suficientă elită în contrapartidă. Când aceasta participă la dezbateri în comisiile de specialitate ale Congresului şi Senatului cu laureaţi ai premiului Nobel pentru economie, discuţiile se poartă de la egal la egal. Fiindcă din punct de vedere al cunoştinţelor şi înţelegerii nu există diferenţe între interlocutori.
Dar, ceea ce trebuie neapărat subliniat este faptul că între “extreme” există o pătură de mijloc cu suficiente cunoştinţe ca să poată urma elitele. De unde se vede cât de mult contează ca elitele să fie autentice şi procesul educaţional efectiv, pentru ca oamenii să se poată opune populismului.