Cum sărută omul de ştiinţă

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un om de ştiinţă a analizat sărutul din punct de vedere chimic, fizic, bacteriologic, anatomic, glandular şi nu mai ştiu cum. Nu stăpînesc limbajul medical, deci nu pot povesti ce am înţeles din punct de vedere chimic, fizic, bacteriologic şi aşa mai departe din articolul care-i anunţa iniţiativa. Sincer vorbind, nu înţeleg deloc ce l-a găsit pe omul de ştiinţă să facă şi un film de dat la marele public, cu cercetarea lui de cîţiva ani. Unele lucruri e bine să rămînă în lumile închise ale savanţilor.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un om de ştiinţă a analizat sărutul din punct de vedere chimic, fizic, bacteriologic, anatomic, glandular şi nu mai ştiu cum. Nu stăpînesc limbajul medical, deci nu pot povesti ce am înţeles din punct de vedere chimic, fizic, bacteriologic şi aşa mai departe din articolul care-i anunţa iniţiativa. Sincer vorbind, nu înţeleg deloc ce l-a găsit pe omul de ştiinţă să facă şi un film de dat la marele public, cu cercetarea lui de cîţiva ani. Unele lucruri e bine să rămînă în lumile închise ale savanţilor.

Comentariul filmului, care ar fi trebuit să fie spiritual, părea pornit dintr-o nesfîrşită frustrare. Era mult prea ironic, vizavi cu o îndeletnicire omenească de milenii şi a cărei raţiune n-a fost pusă niciodată la îndoială. Din studiul mai mult decît microscopic al sărutului, tu, omul fără preocupări şi curiozităţi atît de aprofundate, te alegeai cu ideea că te-ai complăcut de la naştere într-un obicei de cloacă. Cum totul era prezentat într-un gen de monumentalitate a intimităţii, pe care numai macrofilmarea şi tehnica digitală o pot face convingător, cel mai nevinovat sărut de adolescent aducea a bălăceală cosmică. Prin supradimensionarea şi direcţionarea în gigantic a normalului, îţi trebuia ceva vreme, dacă n-ai fi văzut filmul de la început, să-ţi dai seama că era vorba de gură, de buze şi de sentimente.

În armată, aveam un tăntălău de coleg care se lua în seamă batjocorind tot ceea ce privea igiena şi sexualitatea. Omul reuşea să ne inducă o stare de jenă faţă de tot ce ţinea de naturalul fiinţei. Mulţi ani după ce nu l-am mai avut coleg, i-am mai auzit, ca un ecou, bombăneala lubrică – atunci cînd mă gîndeam la femei sau mă întîlneam cu o femeie.

În timp ce mă uitam la filmul despre mecanismele biologice ale sărutului, mi s-a reactivat, dintr-un străfund plin de gunoaie afective şi de secvenţe fetide ale memoriei, vocea cîrîită a tăntălăului. Ca şi cum ar fi vrut să mi se confirme peste ani şi ani: Păi, nu v-am zis eu, bă, că nu merită, că sărutul şi sexul sunt o porcăială!

În lumea ştiinţei, se justifică orice amănunţire a celor cunoscute. Ce-o să se aleagă de noi, de omenire, cînd vom şti totul, dar absolut totul despre atomii din care sîntem făcuţi, rămîne de văzut. Dar rămîne de văzut, avînd ca temei adevărul că absolutul în cunoaştere e începutul autodistrugerii.

Ştiinţa, cînd vrea să concureze show-biz-ul, cade în situaţii critice. Ceea ce poate fi provocator şi captivant într-un tratat, devine inoportun cînd ajunge pe micul ecran. Într-un film chinezesc despre ştiinţa biogazului, directorul unei centrale de prelucrare a fecalelor dintr-un oraşe adresa publicului de televiziune în termenii unei producţii de succes şi-n plin avînt industrial. Omul vorbea de tone, de îmbunătăţirea compoziţiei, o dată cu creşterea nivelului de trai, de randamentul pe familie şi de alte chestiuni interesînd înalta tehnologie a uzinei lui, iar eu nu reuşeam să mă detaşez de ideea că, în entuziasmul său de vedetă a mediei, uita de miros. Noroc că televiziunea nu lucrează şi cu mirosuri. Pentru cît timp?