Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Negustorii alocă o parte din căştig pentru publicitate. Aşa cel puţin se spune. In fapt, negustorii sporesc dintr-un inceput preţul mărfii, cu suma pe care or s-o bage apoi in publicitate. Ceea ce inseamnă că nu negustorul plăteşte publicitatea, ci cumpărătorul.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Negustorii alocă o parte din căştig pentru publicitate. Aşa cel puţin se spune. In fapt, negustorii sporesc dintr-un inceput preţul mărfii, cu suma pe care or s-o bage apoi in publicitate. Ceea ce inseamnă că nu negustorul plăteşte publicitatea, ci cumpărătorul.
Mergănd la miezul lucrurilor, dăm de nişte adevăruri năucitoare, intre care şi acela că noi, cumpărătorii mărfurilor contrafăcute şi de proastă calitate, plătim ca să fim minţiţi publicitar. Şi cumpărăm apoi, in contra intereselor noastre fireşti, aceste mărfuri, fiindcă suntem minţiţi convingător.
Publicul mare de televiziune se revoltă impotriva abundenţei de spoturi comerciale, deşi fără ele ar trebui să plătească el televizunea. Dar sunt oare programele, ce i se dau pasămite gratis marelui public al televiziunilor din toată lumea, de tot gratuite? Costul programelor e compensat prin banii incasaţi pe publicitate. Şi, cum spuneam, aceasta e subinţeleasă in costurile mărfurilor cărora li se face publicitate tv. Cercul se inchide.
Publicul, prin urmare, plăteşte, pe un drum ocolit, plăcerea de a inghiţi programul preferat laolaltă cu publicitatea. Deşi se poate spune la fel de bine că inghite publicitatea impreună cu programul preferat.
E din ce in ce mai greu de spus ce e una şi ce e alta. I-am propus unei edituri o carte in care să fac rechizitoriul veacului publicitar in care trăim iar editura a fost de acord, cu condiţia să găsesc un sponsor care s-o plătească. Or, sponsorul nu dă banii pentru carte, ci pentru publicitatea pe care o obţine la apariţia pe piaţă a cărţii. Un sponsor care subvenţionează o carte unde se face procesul publicităţii nu poate decăt să-i mulţumească autorului pentru publicitatea negativă. Practic, cartea nu va fi subvenţionată de un fabricant de detergenţi, ci de consumatorii de detergenţi. Fabricantul ia banii de la publicul televiziunii, care devine vrănd-nevrănd dependent de detergenţii produşi de firma sa, şi ii transferă editurii, contra unei porţii de publicitate negativă. Oricum ai da-o, cel care plăteşte toate astea e clientul universal.
Nu numai eu mă revolt la excesul de publicitate in media, in oraş, in toate locurile ci şi statul care, prin instituţiile sale, face campanii eficiente şi bine susţinute financiar contra publicităţii mincinoase, care trimite in eroare cumpărătorii. E vorba de o contrapublicitate, cu bani de la buget, adică tot de la cei care plătesc indirect publicitatea. Ne-am speria, dacă am socoti costurile ce intră pentru publicitate in preţul mărfurilor de larg consum şi căţi bani dăm pentru mondializarea războiului publicitar. Că e război, nu-i nici o indoială, devreme ce, din cauza mărfurilor contrafăcute şi proaste, mor mai mulţi oameni anual decăt intr-o conflagraţie cu arme şi muniţie. Războaiele clasice insă au şi un sfărşit. Mondializarea războiului publicitar e abia la inceput, iar cum va fi sfărşitul nu ştie nimeni.
Negustorii alocă o parte din căştig pentru publicitate. Aşa cel puţin se spune. In fapt, negustorii sporesc dintr-un inceput preţul mărfii, cu suma pe care or s-o bage apoi in publicitate. Ceea ce inseamnă că nu negustorul plăteşte publicitatea, ci cumpărătorul.
Mergănd la miezul lucrurilor, dăm de nişte adevăruri năucitoare, intre care şi acela că noi, cumpărătorii mărfurilor contrafăcute şi de proastă calitate, plătim ca să fim minţiţi publicitar. Şi cumpărăm apoi, in contra intereselor noastre fireşti, aceste mărfuri, fiindcă suntem minţiţi convingător.
Publicul mare de televiziune se revoltă impotriva abundenţei de spoturi comerciale, deşi fără ele ar trebui să plătească el televizunea. Dar sunt oare programele, ce i se dau pasămite gratis marelui public al televiziunilor din toată lumea, de tot gratuite? Costul programelor e compensat prin banii incasaţi pe publicitate. Şi, cum spuneam, aceasta e subinţeleasă in costurile mărfurilor cărora li se face publicitate tv. Cercul se inchide.
Publicul, prin urmare, plăteşte, pe un drum ocolit, plăcerea de a inghiţi programul preferat laolaltă cu publicitatea. Deşi se poate spune la fel de bine că inghite publicitatea impreună cu programul preferat.
E din ce in ce mai greu de spus ce e una şi ce e alta. I-am propus unei edituri o carte in care să fac rechizitoriul veacului publicitar in care trăim iar editura a fost de acord, cu condiţia să găsesc un sponsor care s-o plătească. Or, sponsorul nu dă banii pentru carte, ci pentru publicitatea pe care o obţine la apariţia pe piaţă a cărţii. Un sponsor care subvenţionează o carte unde se face procesul publicităţii nu poate decăt să-i mulţumească autorului pentru publicitatea negativă. Practic, cartea nu va fi subvenţionată de un fabricant de detergenţi, ci de consumatorii de detergenţi. Fabricantul ia banii de la publicul televiziunii, care devine vrănd-nevrănd dependent de detergenţii produşi de firma sa, şi ii transferă editurii, contra unei porţii de publicitate negativă. Oricum ai da-o, cel care plăteşte toate astea e clientul universal.
Nu numai eu mă revolt la excesul de publicitate in media, in oraş, in toate locurile ci şi statul care, prin instituţiile sale, face campanii eficiente şi bine susţinute financiar contra publicităţii mincinoase, care trimite in eroare cumpărătorii. E vorba de o contrapublicitate, cu bani de la buget, adică tot de la cei care plătesc indirect publicitatea. Ne-am speria, dacă am socoti costurile ce intră pentru publicitate in preţul mărfurilor de larg consum şi căţi bani dăm pentru mondializarea războiului publicitar. Că e război, nu-i nici o indoială, devreme ce, din cauza mărfurilor contrafăcute şi proaste, mor mai mulţi oameni anual decăt intr-o conflagraţie cu arme şi muniţie. Războaiele clasice insă au şi un sfărşit. Mondializarea războiului publicitar e abia la inceput, iar cum va fi sfărşitul nu ştie nimeni.
