Cum trebuie citita o carte grea

Inmultindu-se peste poate, cartile incep sa se poarte ca femeile: se imbraca dupa ultima moda, se fardeaza exagerat si-si tin la vedere intimitatile.

Batalia pentru luarea in seama a cartilor - la targuri, in librarii si pe tarabe - imbraca niste aspecte - cum foarte croitoriceste se exprima un editor la lansarea celui mai lat volum de poezii - si dezbraca altele. A fi lat nu-i o virtute. Nici a fi verde sau piezis. O carte foarte lata e o nastrusnicie, nu o inovatie. Cum s-a ajuns aici, adica in situatia ca scrisul sa nu se mai intreaca in spirit, ci in dimensiuni, e o poveste intreaga. Cultura e tot atat de plina de escroci ca lumea finantelor. In cultura, granita dintre impostura si originalitate e calcata atat de des, ca a disparut cu totul sub talpile editorilor si a devenit subiect de arheologia civilizatiei.

Cea mai profitabila forma de impostura se practica la marimea cartilor. Editorii sunt mai preocupati de o prezenta performanta decat de substanta. Tiparul digital vine in intampinarea celor mai bizare dorinti si astfel apar carti care au toate motivele sa figureze in Guiness Book. Si din ce in ce mai putine motive de a ajunge intr-o biblioteca. Competitia pentru cea mai grea carte e in plina desfasurare. Cateva din aceste volume mamut le-am vazut la recentul Book-Fest. Cand o carte cantareste cat o banita de grau si e mai mare decat o noptiera, ea imbogateste cultura doar cu problematica banitei si a noptierei. Omul nu mai munceste cu mintea, ci cu fibra. Ca si obezii, care le dau bataie de cap infirmierilor, cand trebuie mutati dintr-un loc intr-altul, cele mai grele carti din lume, prezente acum in mai toate librariile mari, reclama un mobilier ajutator si instructiuni de folosire. In contemplatia buimaca a celor nedeprinsi cu surprizele Book-Fest-urilor, jumatate din mirare duce spre tehnologia cititului. Cum naiba sa manuiesti o astfel de carte? Oamenii au in priviri ceva din perplexitatea pisicii in fata castronului cu lapte fierbinte. Cum trebuie sa umbli cu tomul de douazeci de kile? Cum sa-ti intinzi gatul ca sa ajungi la textul din susul paginii? Pe genunchi nu poti sa tii cartea, pe burta, nici atat. Cartile din ce in ce mai mari ne afecteaza pozitia, ficatii, coloana, obisnuintele, trecutul, ne deformeaza vederea, simtirea, strica relatiile dintre oameni, ii slujesc nu pe cei mai destepti, ci pe cei mai avuti, mai vanitosi, mai vanjosi. E o contradictie de esenta in editiile de douazeci de kile. Intelectualii au muschi la creiere, nu pe burta si omoplati. S-a ajuns, prin urmare, si aici, la prohibitiile dimensiunilor. Cultul elefantilor, al balenelor, al crocodililor si al dinozaurilor, la televiziunile cu regim de stiinta popularizata, a dezvoltat cultul cartii jivine, accesibil celor care nu iubesc cititul, care numara banii cu lopata si in librarii procedeaza cu metrul si qintalul.