Cuvântul de oroare

Premierul în exerciţiu şi preşedintele Senatului, însoţiţi de secretarul general al celui mai mare politic, se întâlnesc informal cu preşedintele României. Noaptea, pe fulgerătură, într-o semiclandestinitate jenantă, câştigătorii alegerilor se prezintă disciplinaţi la chemarea marelui învins, creatorul regimului care le-a constituit obiect exclusiv de campanie electorală. Şi asta deşi Constituţia-l obligă să-i cheme, transparent, la consultări. Totu-i atât de confidenţial, încât presa află în mai puţin de două zile despre negocierile nocturne. Laolaltă cu informaţia potrivit căreia aparent ireconciliabilele părţi au pus pe hârtie în cadrul marii furişări şi-un soi de legământ de veselă convieţuire.

Oamenii de bună credinţă care i-au votat pe autointitulaţii intransigenţi se freacă la ochi stupefiaţi. La nici o săptămână de la scrutin, promisa dreptate până la capăt pare a se răsfira ca nisipul printre degete. Cei pe care i-au mandatat să-i reprezinte arată ca nişte oameni dispuşi la aproape orice compromis pentru a pune mâna pe putere. Trădare e cuvântul care se aude peste tot. În faţa revoltei şi a dezamăgirii publice, drumeţii de noapte fac pe principialii şi anunţă semeţi, la televizor, că ei au caracter, bună creştere şi nu dau din casă. Că-i treaba lor ce-au discutat cu omul-regim. Şi a noastră să-i credem că totul e-n numele interesului naţional, nicicum al vreunei dorinţe de parvenire politică. Transparenţii şi amabili de odinioară, degrabă ameninţători cu suspendarea preşedintelui dacă mişcă-n front, au căpătat, în doar câteva zile, o aroganţă sfidătoare. Tupeul e ieşit din comun. Găsesc justificări pentru orice, se oţărăsc la lume, descoperă duşmani în ziariştii care i-au dus în spate până la urne, joacă prost rolul neînţeleşilor.
Sunt gata să bată palma şi cu udemeriştii. Brusc, complicii tuturor ororilor băsiste (tăierile de venituri, concedierile-n masă, închiderea spitalelor) au redevenit frecventabili. Toleranţa faţă de minorităţi şi respectarea cuvântului dat sunt aşa-zisele argumente fluturate-n vânt. De parcă scrie undeva că maghiarii trebuie să fie musai în guvern ca să nu se simtă persecutaţi. De cuvântul de onoare dat electoratului care i-a votat nu pare a-şi mai aminti nimeni. Onoarea s-a transformat în oroare. Lumea, care i-a votat într-o majoritate covârşitoare, să n-aibă nevoie să se alieze cu nimeni, e luată iar de proastă. Din ciclul "nu ştie ţăranul ce e şofranul", noi, cei 67%, trebuie să luăm totul ca pe un dat. Rolul nostru - al celor sătui până peste cap de aroganţa, tupeul, autoritarismul şi abuzurile băsiste - s-a încheiat. Şi pesemne că trebuie să facem ciocu' mic, că-s ei la putere acum. N-o să aibă plăcerea asta...