Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intervenţia autorităţilor americane de salvare a sistemului financiar autohton este fără precedent. Colapsul industriei financiare de peste Ocean era foarte probabil în lipsa acestei intervenţii. Această intervenţie a fost necesară şi pentru a salva reputaţia SUA în relaţiile cu străinătatea. Trebuie avute aici în vedere deţinerile de obligaţiuni americane de către creditori străini, care se ridică la sute de miliarde de dolari. Având în vedere evenimentele din săptămâna trecută, reiau câteva gânduri exprimate în JN cu ceva timp în urmă.
Intervenţia autorităţilor americane de salvare a sistemului financiar autohton este fără precedent. Colapsul industriei financiare de peste Ocean era foarte probabil în lipsa acestei intervenţii. Această intervenţie a fost necesară şi pentru a salva reputaţia SUA în relaţiile cu străinătatea. Trebuie avute aici în vedere deţinerile de obligaţiuni americane de către creditori străini, care se ridică la sute de miliarde de dolari. Având în vedere evenimentele din săptămâna trecută, reiau câteva gânduri exprimate în JN cu ceva timp în urmă.
Semnificaţia crizei financiare este imensă, iar implicaţiile sale pe planul politicilor economice sunt multiple – una dintre ele fiind că trebuie să învăţăm din crizele precedente.
Unii se folosesc de complexitatea pieţelor financiare ca laitmotiv în explicarea acestei crize. Dar acest argument nu este de acceptat. Nu toate inovaţiile financiare sunt sănătoase; unele sunt greşite din momentul conceperii lor. De aceea este firesc să se judece natura produselor financiare şi să se reglementeze industria financiară ca întreg. Avem de-a face cu un eşec masiv al cadrului de reglementare şi supraveghere în unele ţări cu economii avansate. Managementul riscului, la nivel macro şi microeconomic, a eşuat lamentabil în ţări care pretind că sunt exemple de bună practică în finanţe şi bănci. Cei care spun că lucrurile stau mai bine în Europa decât în SUA ar trebui să se gândească încă o dată la fragmentarea naţională a structurilor de reglementare şi supraveghere din UE, o fragmentare care intră în conflict cu logica pieţelor unice. Unii susţin că, începutul crizei fiind în sectorul reglementat al sistemului financiar, zona sa nereglementată ar trebui lăsată în pace. Acest argument este ridicol: băncile au făcut uz de breşe şi reglementări slabe pentru a dezvolta un “sector bancar paralel”.
Criza curentă este o incriminare fermă a structurilor stimulatoare din industria financiară, care au încurajat asumarea nechibzuită a unor riscuri în detrimentul prudenţei. Unele operaţiuni bancare au devenit activităţi de tip “cazino”, prin crearea şi vânzarea de noi tipuri de titluri de valoare. Această schemă asimetrică de compensare trebuie corectată, iar cultura băncilor de investiţii trebuie să se schimbe. Una din problemele apărute se referă la politici aplicate. Ca regulă, utilizarea pro-ciclică a politicilor monetare şi bugetare trebuie evitată. Stabilitatea preţurilor ar trebui să joace rolul de vioară a doua atunci când este în joc stabilitatea financiară, dar trebuie să ne amintim efectele injectării de lichidităţi în sistem atunci când inflaţia este în creştere. Şi amintim iarăşi despre riscurile liberalizării financiare, când instituţiile nu sunt adecvate sau când pieţele nu funcţionează bine.
Structurarea politicilor fiscale trebuie şi ea să se schimbe. De exemplu, este straniu să vezi SUA care economisesc atât de puţin, iar deficitul lor este finanţat de economiile emergente. Ajungem astfel la chestiunea coordonării politicilor pe fondul globalizării. Avem structuri adecvate guvernării globale? Dacă nu gestionăm corespunzător globalizarea, naţionalismul în creştere şi populismul ar putea inversa evoluţia spre pieţe mai deschise. Căutarea securităţii energetice şi a hranei pe care să ne-o permitem la preţuri rezonabile ar putea să înrăutăţească lucrurile.
Criza financiară împreună cu cea alimentară aduc în prim-plan o altă problemă: există un grad optim de deschidere a unei economii? Concluzia este următoarea: deschiderea totală nu este neapărat avantajoasă din punct de vedere economic şi social.
Viziunea potrivit căreia piaţa este o soluţie la orice problemă a fost rănită fatal de această criză. Este momentul să fim pragmatici şi deschişi la minte. Comerţul deschis, pieţele şi competiţia sunt bune. Dar avem nevoie de reglementări eficiente şi politici publice serioase dacă dorim ca majoritatea cetăţenilor noştri să beneficieze de avantajele pieţei libere.
