Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deşi oameni cu capul pe umeri conturaseră cu destulă precizie consecinţele politicilor economice din 2009, acestea - se constată acum către sfârşitul anului - sunt mult mai dezastruoase decât se aştepta. Una peste alta, în doar câteva luni, statul român a contractat împrumuturi de circa 33 de miliarde de euro - aproape o treime echivalent PIB -, a tras efectiv până acum vreo 23-24 de miliarde de euro şi tot n-are bani pentru a plăti salariile bugetarilor şi pensiile pe lunile noiembrie-decembrie, declarând oficial că, până la sfârşitul anului, mai are nevoie de cel puţin 3,5 miliarde de euro pentru a se descurca.
13 miliarde de euro reprezintă împrumuturi de la băncile de pe piaţa locală, adică de la bănci străine, căci româneşti nu mai există. O parte din aceste împrumuturi de 13 miliarde de euro a fost contractată pe termen scurt, astfel că a fost deja rambursată. Soldul neachitat se ridică însă la 3 miliarde de euro. Fiind vorba despre credite pe termen scurt, dobânzile au fost atât de mari, încât costurile de împrumutare au sporit cu peste 50% faţă de anul trecut.
Şi, după aprecierile chiar ale Ministerului de Finanţe, serviciul datoriei publice (rate plus dobânzi) va depăşi în 2009 de patru ori pe cel din 2008. Net, datoria publică a urcat cu aproape 30% de la începutul anului şi se estimează că, la sfârşitul lui 2009, va depăşi 30% din PIB.
Deci, trăgând linie, statul român are, din angajamentele financiare făcute în acest an, datorii de peste 13 miliarde de euro. Aceştia sunt bani efectiv intraţi în ţară. La ei ar trebui adăugaţi ca intrări banii ce au servit la plata costului datoriilor pe termen scurt stinse în cursul anului.
În total, vreo 15 miliarde de euro! Suma reprezintă circa o şeptime din PIB-ul actual al României. Şi, în mod legitim, apare întrebarea: unde sunt aceşti bani, căci, după simpla constatare, nu au apărut nici noi autostrăzi, nici noi drumuri, nici reabilitări de cale ferată, nici noi şcoli şi spitale. Ba, dimpotrivă, mai nimic! Şi, oricum, chiar mai puţin decât în alţi ani. Atunci, unde sunt banii?!
Oficial, banii au fost împrumutaţi pentru apărarea leului şi finanţarea deficitului bugetar. În mod normal, banii pentru cele două destinaţii ar trebui urmăriţi separat. După cum separate păreau a fi stabilite iniţial cele două destinaţii în acordul cu FMI-UE-Banca Mondială. Ceea ce ar fi presupus - având în vedere că banii de la UE, de la Banca Mondială şi de la băncile comerciale locale oricum aveau ca destinaţie Guvernul - să se analizeze, cât mai exact, cât din banii de la FMI au ajuns la Banca Naţională pentru eventuala susţinere a cursului.
Dar în măsura în care, ulterior, FMI a acceptat ca unii din banii destinaţi Băncii Naţionale în scopul respectiv să fie direcţionaţi fără intermediari către Guvern pentru finanţarea deficitului bugetar şi, mai ales, în măsura în care băncile comerciale din România au împrumutat Guvernul pentru finanţarea deficitului bugetar, de fapt pe banii Băncii Naţionale, care a tot pompat fonduri în băncile comerciale pentru acest lucru, o tratare globală a împrumuturilor este nu numai justificabilă, dar şi dezirabilă.
După date oficiale, deficitul bugetar a ajuns până în trimestrul IV la 5,1% din PIB (urmând să i se mai adauge încă 2,5-3 puncte procentuale până la sfârşitul anului). Dar, până în momentul în care se fac calculele, este vorba despre puţin peste 5% din PIB, adică despre maximum 6 miliarde de euro. Unde sunt celelalte 8-9 miliarde de euro? Să mai observăm că salariile bugetarilor şi pensiile în plată reprezintă cumulat vreo 17% din PIB.
Deci, cu banii împrumutaţi se puteau plăti aproape toate salariile bugetarilor, precum şi pensiile până în noiembrie-decembrie, fără nici o încasare la bugetul public din taxe şi impozite. Şi, atunci, se strânge fără să vrei un noian de întrebări. Care este valoarea reală a încasărilor bugetare de a trebuit ca, pentru efectuarea cheltuielilor prevăzute, statul să se împrumute nu cu echivalentul de 5% din PIB al deficitului bugetar, ci cu echivalentul a 3% (trei) deficite bugetare?!
Cu cât s-a prăbuşit economia, faţă de ceea ce se spune, de s-a produs un asemenea dezastru? Sau, reversul medaliei, cât s-a furat, fraţilor, din banul public, în plină criză economică, de s-a ajuns la asemenea cifre apocaliptice?!
Răspunsul este simplu. Iar cine a vrut să nu meargă cu amăgeli şi să nu creadă în abureli îl ştia de la început! Nu ezit să spun că m-am numărat printre cei care au respins fără echivoc amăgelile şi aburelile. România a fost de fapt forţată să contracteze împrumutul de la FMI nu pentru nevoile statului român sau ale business-ului românesc, ci pentru firmele străine din România, rămase fără finanţare, în condiţiile crizei, din partea mamelor lor din Occident.
Place, nu place, acum se vede, după numai câteva luni, despre ce era concret vorba: banii au venit (vreo 7 miliarde de euro până acum din cele 13 miliarde de euro de la FMI) şi, cu excepţia unui miliard şi ceva care s-a dus direct la Ministerul de Finanţe, au ajuns toţi la firmele străine din România: la băncile străine prin mecanismul de eliberare în contrapartidă de rezerve minime obligatorii; la companiile străine nebancare, prin băncile străine care au mai acordat credite către sectorul privat doar firmelor străine.
Împrumutul de la FMI şi-a atins integral ţinta. Banii erau pentru firmele străine din România şi acolo au ajuns! Place, nu place celor care au susţinut contrariul, aşa se explică şi suspecta bunăvoinţă a FMI, printre ale cărei aspecte se numără acceptarea unor deficite bugetare uriaşe şi deosebit de periculoase şi întreprinderea unei evaluări la Bucureşti într-o perioadă în care România nu avea un Guvern cu puteri depline. Dar FMI va fi indulgent doar până când va livra toţi banii promişi, căci îi livrează nu pentru statul român, ci pentru firmele străine din România. Statul - mai precis contribuabilul - doar va plăti. Şi la plăţi, FMI nu va mai fi deloc indulgent!
Citește pe Antena3.ro
