Și probabil că printre responsabilii acestei revigorări se numără și o anume lene și comoditate argumentativă induse chiar de teoria „sfârșitului istoriei”. Superioritatea democrației față de alte sisteme părea atât de evidentă, încât nu s-a mai obosit nimeni să o susțină discursiv. Libertatea s-a culcat pe laurii unei victorii înșelătoare.
Tocmai de aceea, este important să recitim și rediscutăm lucrări de toate orientările care fac exact asta: arată de ce democrația este „răul cel mai mic” în ceea ce privește exercitarea puterii. Una dintre ele este „De ce eșuează națiunile”, din 2012, a lui Daron Acemoglu și James A. Robinson.
În ea se argumentează că democrația și economia de piață constituie sistemul cel mai potrivit pentru menținerea păcii sociale, prin care se poate rupe, cel puțin temporar, ciclul vicios autoritarism-revoluție, întrucât duce la o distribuire mai echilibrată a puterii și resurselor în societate.
Interesant este că, în dilema de tip „ou versus găină”, cei doi autori par să favorizeze ideea că libertatea economică stă la originea democrației, și nu invers. În acest sens, ei dau exemplul Angliei sfârșitului de secol XVII, în care noua clasă prosperă a comercianților a fost determinantă în impunerea trecerii la o monarhie nonabsolutistă.
Același lucru se poate spune și despre prăbușirea totalitarismului comunist: populația general-pauperă a României a fost cea care s-a revoltat, însă revolta ei nu ar fi putut fi eficientă fără aportul celor care au reușit să acumuleze resurse economice underground sub Ceaușescu și care doreau să prospere la lumina zilei.