x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Detaşaţi, unelte, monede de schimb…

Detaşaţi, unelte, monede de schimb…

de Victor Ciutacu    |    21 Apr 2011   •   12:31

L-au luat iar pe Vântu, de data asta pentru şantaj şi ameninţare cu moartea la adresa lui Ghiţă. E al treilea Paşte din ultimele patru în care băieţii veseli ne dau de treabă (să nu uităm patimile candidaturii Doctorului şi eliberarea lui nea Gigi). Ce văd eu în toată povestea asta? Că aşa-zisele afaceri la vârf şi negocierile, în România, au ajuns să se facă între oameni blindaţi cu tehnică de înregistrare şi cu autorizare de la servicii şi procuratură. Că doi importanţi din lumea business-ului trec de la discuţii colocviale la insinuări ameninţătoare de ţi se încreţeşte pielea ascultând înregistrările. Că unii ziarişti şi-au oficializat, în deplină transparenţă, statutul de oameni ai structurilor de forţă ale statului detaşaţi temporar în media. Că suma la care se face referire, 150.000 euro, e ridicolă în comparaţie cu amploarea afacerii şi a influenţei pe care se luptă cei doi. Că SOV continuă să fie lăudăros şi să joace la cacealma. Că starea lui de periculozitate socială a devenit acută fix când se întoarce din Indonezia, legat, Popa de la FNI. Nu în ultimul rând, că oamenii (din trustul Realitatea, în acest caz) nu contează nici cât o ceapă degerată în ochii patronilor de presă; sunt folosiţi ca instrumente şi monede de schimb.
P.S. Dacă m-ar întreba cineva ce e-n spatele cortinei, i-aş spune că iureşul ăsta va avea ca rezultat final transferul de proprietate asupra postului Realitatea TV.

×