x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dialog cu moartea

Dialog cu moartea

de Roxana Jianu    |    25 Apr 2010   •   00:00
Dialog cu moartea

În momentele fericite, cu trăiri intense, există şi o clipă în care, în interiorul fiecăruia, se descarcă şi imagini groteşti. Să vezi reala moarte, să-i simţi izul funest... Nimeni nu scapă! Pentru că moartea pluteşte în jurul nostru. Întâi, "o treaptă mai mult în linişte, apoi două trepte-n tăcere...", vorba lui A. Dumas.



Poate fi cineva sigur că va apuca să-şi termine treburile ori că va prinde următorul ceas, următoarea zi...? Că nu-l pândeşte nimeni şi nimic după colţ, că nu e ceva care îi poate anula existenţa în această viaţă limitată? Ei bine, nu. Moartea, căci despre ea vorbim, poate fi descrisă ca fiind o linişte încruntată. Este "singurul lucru, în zilele noastre, căruia nu-i poţi supravieţui", în opinia lui Oscar Wilde.

Este o realitate tristă, care nu ne place. O evităm, o sfidăm, o blamăm. Chiar şi aşa, ea este mai aproape de noi decât pleoapa de ochi, după cum spune un proverb. Este mai aproape decât ne-am putut imagina vreodată!

Ce putem face atunci când realizăm că suntem trecători, că în orice moment va deveni imposibilă continuarea vieţii pe Pământ? Ne temem: "Oh, sunt pe moarte! Vai... mor!". Ne temem, deşi nu ar trebui. Teama ar trebui să pătrundă adânc în noi când dăm nas în nas cu păcatul, pentru că acesta ne poate conduce uneori spre pieire.

Omul este cel mai sigur de moarte, mai presus de toate. Asta ştie.
Nu ştie dacă va trăi mult, dacă va fi bogat, dacă va fi sănătos, dacă va avea prieteni. Ştie doar că o să moară, cândva, undeva, cumva, dar nu încetează să păcătuiască. Pentru că trupul cugetă împotriva sufletului, un dialog cu moartea ar putea opri războiul interior, în opinia unuia dintre cei mai iscusiţi duhovnici din ţară: "- Moarte, să fur?/ - Nu fura, pentru că vii în mâna mea!/ - Moarte, să înjur, să fumez, să vorbesc de rău, să fac păcatul la care mă îndeamnă trupul?/ - Nu face păcatele acestea, pentru că vin după tine!". Aşadar, cugetarea la moarte poate opri trupul din a-şi spurca sufletul. Dacă am avea întotdeauna moartea în faţa ochilor, n-am mai păcătui nici cu gândul, nici cu cuvântul, nici cu lucrul.

Dacă am şti că peste un ceas sau o săptămână trebuie să ne încheiem socotelile pe acest Pământ, am aprecia mai mult ce ne este dat, am face tot ce ne dorim exact în momentul în care ne "trăsneşte" ideea, n-am mai amâna pentru că "avem tot timpul din lume". Poate nu-l avem. Poate ar trebui făcut în acea clipă. Ar trebui să trăim fiecare secundă a vieţii de parcă ar fi ultima, de parcă n-am mai avea o a doua şansă. Cunosc oameni care sunt atât de recunoscători că sunt sănătoşi şi că pot face orice doresc, încât îmi dau o poftă incredibilă de viaţă numai când îi privesc.

În acelaşi timp, există şi oameni care renunţă la lupta cu viaţa, renunţă la tot ce le-a fost dat. De pildă, tinerii de 19-20 de ani care se sinucid pentru că au fost părăsiţi de iubită/ iubit sau pentru că au pierdut un examen. Pentru ei, moartea este suma tuturor renunţărilor până atunci şi... nimic mai mult decât o clipă. În loc să iubească, să dăruiască, să trăiască...

Este posibil ca materialul să fie prea dur pentru câţiva. Este posibil ca acest colţ de ziar să ajungă cornet pentru seminţe, hârtie igienică ori cârpă de şters geamurile. Sau este posibil să ajute la ceva, să ne facă să preţuim viaţa, oricum ar fi ea. Pentru că suntem liberi să alegem ce facem cu el, aşa cum suntem liberi să facem fapte bune şi să ne unim sufletul cu îngerii buni în Rai ori să păcătuim voit şi să ajungem lângă cei răi. Bucuraţi-vă de clipele care v-au fost date. Sau care v-au mai rămas!
(va urma)

×
Subiecte în articol: ca la 20 de ani