x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dimineaţa pe răcoare

Dimineaţa pe răcoare

de Roxana Roseti    |    30 Sep 2007   •   00:00

Nu prea ii mai caută lumea pe cei in vărstă să-i ia la petreceri, că acum au apărut tinerii ăştia cu orgi. Spusele aparţin lui Ion Irimia, directorul Căminului cultural din Ianca - Olt. Cel care a adunat pentru prima oară lăutarii din sat in ansamblul "Izvoraşul", in 1972. Ieri, la Muzeul Satului din Bucureşti, in cadrul Festivalului "Tarafuri şi Fanfare" - iniţiativă a Jurnalului Naţional, la un moment dat au căntat cinci din cei peste 20 de membri ai ansamblului, reuniţi in Taraful de la Ianca.

Nu prea ii mai caută lumea pe cei in vărstă să-i ia la petreceri, că acum au apărut tinerii ăştia cu orgi. Spusele aparţin lui Ion Irimia, directorul Căminului cultural din Ianca - Olt. Cel care a adunat pentru prima oară lăutarii din sat in ansamblul "Izvoraşul", in 1972. Ieri, la Muzeul Satului din Bucureşti, in cadrul Festivalului "Tarafuri şi Fanfare" - iniţiativă a Jurnalului Naţional, la un moment dat au căntat cinci din cei peste 20 de membri ai ansamblului, reuniţi in Taraful de la Ianca. A fost aleasă să se prezinte la festival această formulă, pentru că aceşti lăutari sunt cei mai bătrăni, ei căntă la instrumente autentice, iar repertoriul lor este vechi. Aceşti lăutari au fost numai un crămpei din frumuseţea căntului ce a răsunat ieri la muzeu. Şi dacă este să regret ceva din frumuseţea căntului zilei de ieri, regret faptul că nu am prins, din motive obiective, "Taraful din Mărşa". Cel care căntă atăt de bine "Dimineaţa pe răcoare". Oricum, mulţumesc din suflet colegei care m-a sunat de la Muzeul Satului, reuşind astfel să ascult căntecul la telefon. Căntul autentic işi continuă desfăşurarea şi astăzi. Veţi prinde strălucirea aparţinănd unor vremuri deosebite dacă vă sculaţi "Dimineaţa pe răcoare" şi ziceţi "Hai, măndruţo, după mine", pentru a ajunge "Sus pe dealul inflorit", acolo unde "Plin e codrul de voinici". Conform principiului dacă n-ai bătrăni, să-ţi cumperi. Şi conform principiului dacă nu ştii ce este muzica ţărănească autentică, fă ceva ca să afli. O notă specială: la 1 octombrie, nu vă uitaţi bunicii. Sunaţi-i şi daţi-le un semn că mai există pentru voi.

×
Subiecte în articol: editorial