Dreptul strâmb

Disputele actuale despre numirile în funcţii de conducere ale instituţiilor justiţiei nu sunt despre ce se întâmplă în justiţie ci, mai ales, despre cine şi cum vor fi aceste instituţii subordonate politicului.  Pentru că s-a dovedit mult prea des că prin intermediul unor instituţii ale justiţiei politica îşi face mendrele. Dreptul, adică cadrul în care se exercită şi funcţionează justiţia , numai drept nu e. Legislaţia stufoasă, precipitată de imediatomanie, dezordonată, tehnic neîngrijită, rareori orientată către om, volatilă, propagandistică şi populistă şi încă altele asemenea caracterizează starea reală de drept în România zilelor noastre. Ca dovadă, rata extraordinar de înaltă de litigiozitate în comparaţie cu standarde europene care arată că starea de drept nu  e capabilă să-şi îndeplinească funcţia sociologică esenţială, anume menţinerea la nivele tolerabile a stărilor conflictuale din societate. Dar probabil că cel mai rău este faptul că această stare de drept nu constituie un cadru de acţiune predictibil. Interpretările atât de diverse şi contradictorii dau oamenilor, prea des, sentimentul că ele sunt arbitrare. România este o ţară considerată cu un nivel scăzut al indicelui de securitate juridică.  Costurile sunt deosebit de ridicate în raport cu posibilităţile materiale ale oamenilor sau întreprinderilor, durata litigiilor excesiv de mare,  iar rezultatele de prea multe ori nu sunt dreptate ci arată că se dă dreptate unora sau altora. Apelurile la justiţie sunt multe, recursurile şi plângerile practic la fel de multe, adică o insecuritate care conduce la şi mai multe plângeri în justiţie şi, în cele din urmă, faţă de justiţie.
   
Ni se propune cel mai adesea drept atitudine faţă de drept un fel de resemnare conformistă. Ceea ce ni se permite să spunem trebuie să fie politic corect, un fel de abstracţiune şi mai niciodată acţiune.
Luând de la Tolstoi ce spunea despre artă cred că la fel nici politica nu e o virtute eternă şi nici măcar un adevăr etern ci este un ajutor în crearea unei vieţi mai bune. O viaţă care se compune de multe ori cu voie sau fără voie cu acte venite din justiţie.
Mi-a plăcut ce spunea cancelarul Angela Merkel,  în mesajul de Anul Nou, că politicile guvernului trebuie să pună ordine şi se referea la statutul social al oamenilor. Altfel spus, ele trebuie să dea încredere oamenilor.
De cele mai multe ori politica ar trebui să fie timp: de gândire, de maturizare, de înţelepciune şi compromis. E adevărat că uneori e secunda când ai de luat o decizie importantă. Atunci răspunderea e imensă.  În toate cazurile însă contează lupta pentru a obţine un rezultat, cel promis.

Zilele trecute am aflat încă o dată ce înseamnă o personalitate, care e ori de unde s-ar manifesta. Într-un interviu, Andres Iniesta spunea: “Important nu e succesul ci drumul către el.” El care a fost încununat de atâtea succese.  Aş zice, cum trăieşti aşa vei reuşi şi în politică.