Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un adevăr esenţial, pe care l-am învăţat în aceşti 20 de ani de după decembrie '89, este acela că trăim într-o lume grăbită şi că nu ne-a mai rămas prea mult timp pentru a schimba această realitate. Se impun acţiuni rapide. Tabloul global al lumii noastre se schimbă uluitor de repede. Un detaliu ce i se potrivea tabloului de ieri nu i se mai potriveşte celui de astăzi. Ieri, pe pieţele internaţionale, cele mai multe economii naţionale îşi mai contabilizau încă "avantajele comparative": industrii apropiate de materii prime, resurse energetice abundente, forţă de muncă ieftină. Dar asta era ieri. Vedem astăzi cum aceste criterii trec în planul doi. Trenul nostru, în Uniunea Europeană în care am urcat la 1 ianuarie 2007 are nevoie de un alt combustibil: avantajul competitiv, pe care ţi-l dă ceea ce numim în prezent surplusul informaţional.
Privindu-ne însă în oglinda unui continent obsedat de creştere şi de prosperitate - proces întrerupt pentru un timp de criza globală - înţelegem că important pentru noi este să ne potrivim paşii cu ritmurile Uniunii Europene. Suntem însă prea puţin obişnuiţi cu economia performantă şi nici nu avem -încă! - viteză de reacţie. Cursa noastră după avantaje competitive se menţine încă într-o evoluţie relativ lentă.
Pentru noi, românii, provocarea pe care ne-o produce noua noastră stare, de ţară membră a Uniunii Europene, este însoţită de numeroase detalii locale, sintetizate într-o întrebare esenţială: "Cum vrem să trăim şi ce facem pentru a ieşi din zona lanternei roşii a nivelului de trai?"... O întrebare ce n-o putem despărţi, oricât ar fi ea de "sectorială", de globalismul actual. Dar nici de adevărul că, din nefericire, suntem încă legaţi de vechi reflexe dobândite în anii de după cel de-al doilea război mondial. Aşa că merge prea încet ridicarea edificiilor noilor instituţii pe temeliile deja turnate.
Avem o singură şansă: un sistem integrat de pieţe libere, care să funcţioneze ca un ceasornic. Numai un astfel de sistem va fi capabil să transmită întregii economii semnale de avertizare privind consumurile, personalul, folosirea resurselor, preţurile. Plus competiţia economică. Problemă greu de soluţionat atât timp cât noi mergem înainte cu o economie divizată, o parte supusă regulilor pieţei libere şi alta în restrângere, într-adevăr - cocoloşită sub mantaua uzată a statului.
Uniunea Europeană, chiar dacă nu fără rezerve, vede în România nu numai un factor de stabilitate geopolitică, ci şi un furnizor de prosperitate. Nu azi-mâine, desigur, dar în viitorul apropiat. Până atunci, e cazul ca societatea românească să înveţe să-şi folosească eficient banii, atâţia câţi are. Şi, mai ales, să înveţe cum să atragă alocaţiile de la Uniunea Europeană şi să le gospodărească bine. Nu doar pentru a ajunge mai repede la bunăstarea visată, ci şi pentru a grăbi dezvoltarea.
Dar au înţeles românii ce înseamnă dezvoltarea şi bunăstarea într-o societate modernă? Aici confuziile abundă. Unii ştiu că nu-i de-ajuns ca preţurile să crească mai încet pentru a li se schimba standardul de viaţă. Căci un nivel de viaţă decent implică cel puţin hrana, îmbrăcămintea, condiţiile de locuit, starea spitalelor, a şcolilor, calitatea serviciilor în general şi calitatea petrecerii timpului liber. Alţii reduc bunăstarea la ce au în cămară. Prea puţini însă au înţeles că bunăstarea nu poate fi - şi nu va fi niciodată - una pentru toţi. Oricum va evalua economia românească în Uniunea Europeană, oricum va înainta societatea noastră, unii vor avea mult şi alţii puţin. Important este, însă, ca partea celor care au puţin să fie rezonabilă: o bunăstare decentă. Iată ţinta ce trebuie lovită.
Am putea avea şi bunăstare, şi dezvoltare? Bineînţeles. Dar nu avem pentru că munca nu e încă bine organizată. Pentru că productivitatea e încă modestă. Şi, mai ales, pentru că produsele româneşti nu au ajuns la nivelul cerinţelor lumii de astăzi.
Citește pe Antena3.ro
