Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un romancier din categoria celor "cu nume", altfel spus din lumea mică şi plină de sine a scriitorilor pentru care cine nu-i autor de romane nu-i nimic, m-a salutat cu multă ceremonie. Parc-ar fi vrut să-mi spună că a devenit şi el părtaş la secretul meu sacru. Dar care era secretul, ce-l făcea să mă salute, deşi nu schimbaserăm niciodată nici un cuvănt, iar pănă atunci se ţinuse mereu cu nasul sus nu-mi dădeam seama.
Un romancier din categoria celor "cu nume", altfel spus din lumea mică şi plină de sine a scriitorilor pentru care cine nu-i autor de romane nu-i nimic, m-a salutat cu multă ceremonie. Parc-ar fi vrut să-mi spună că a devenit şi el părtaş la secretul meu sacru. Dar care era secretul, ce-l făcea să mă salute, deşi nu schimbaserăm niciodată nici un cuvănt, iar pănă atunci se ţinuse mereu cu nasul sus nu-mi dădeam seama.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un romancier din categoria celor "cu nume", altfel spus din lumea mică şi plină de sine a scriitorilor pentru care cine nu-i autor de romane nu-i nimic, m-a salutat cu multă ceremonie. Parc-ar fi vrut să-mi spună că a devenit şi el părtaş la secretul meu sacru. Dar care era secretul, ce-l făcea să mă salute, deşi nu schimbaserăm niciodată nici un cuvănt, iar pănă atunci se ţinuse mereu cu nasul sus nu-mi dădeam seama.
Pe moment, vreau să zic, fiindcă de curănd m-am lămurit ce puteam să avem in comun noi, doi oameni care chiar că nu avusesem nimic in comun. Romancierul suferise o intervenţie majoră pe cord, fapt care-i procura un sentiment de solidaritate cu colegii cardiaci. Prin urmare, nu mă salutase ca de la romancier la scriitor de povestiri şi gazetar, ci in calitate de aparţinător al unei caste.
Cardiacii şi toţi cei care au trecut printr-o sală de operaţie manifestă, cănd ajung să ştie unii de alţii, un vizavi de conjuraţi. Nu mai conta, cănd m-a salutat, că el era un romancier "cu nume" şi că avusese funcţii mari in breaslă. Conta doar faptul că inghiţim aceleaşi hapuri şi că eram avizaţi in acelaşi chip asupra ideii de viitor. Eram doi oameni, care descoperiserăm că, pentru noi, nu mai exista nici un viitor, ci doar un prezent subţire, incert. Şi că toate vanităţile de dinainte de intălnirea cu diagnosticul cardiologului suportau corecţii mari.
Toţi suntem muritori, insă o intervenţie pe creier sau pe inimă ne obligă la unele probleme de conştiinţă, pe care inainte abia de le bănuiam. Tot ce era la alţii e dintr-odată şi la noi. Ciudat e că, pierzănd multe din trufiile celui convins că moartea e departe, căpătam una nouă. Trufia de a avea un duşman de rang inalt. Doi bărbaţi cu hemoroizi n-au nici un motiv să se salute, cu nedisimulată cordialitate, dar doi cardiaci simt că trebuie s-o facă, să-şi zămbească prietenos, ca şi cum chirurgul i-a curăţat şi de slinul adunat pe memorie şi pe suflet. Nu toate bolile ne imbogăţesc cu acest sentiment de aleşi ai soartei. Aleşi in felul in care vom muri. Toată lumea va zice: domnul acesta a murit de inimă! Sau: aşa-i cănd munceşti prea mult cu inteligenţa, faci buba la cap!
Unele suferinţi au datul bizar de a ne face solidari pe ultima sută de metri, cu persoane pe care altfel nu le apreciem ori care ne lasă indiferenţi. Pănă unde merge sentimentul de solidaritate in suferinţi, cănd vine cu spaimă şi cu filozofie, nu şi cu dureri nesfărşite? Merge pănă la capăt. După ce l-am felicitat pe un fost coleg de liceu căruia medicii i-au cotrobăit niţel prin inimă, iar colegul s-a arătat jignit că puteam glumi pe seama necazului său, i-am explicat că nu glumeam deloc. Cutare, cutare, cutare şi cutare dintre foştii noştri colegi au păţit-o tot cu inima, i-am zis. Oho-ho, a făcut el, cu un răs de om care tocmai primise o veste foarte mare. Nu e rău nici aşa!
Un romancier din categoria celor "cu nume", altfel spus din lumea mică şi plină de sine a scriitorilor pentru care cine nu-i autor de romane nu-i nimic, m-a salutat cu multă ceremonie. Parc-ar fi vrut să-mi spună că a devenit şi el părtaş la secretul meu sacru. Dar care era secretul, ce-l făcea să mă salute, deşi nu schimbaserăm niciodată nici un cuvănt, iar pănă atunci se ţinuse mereu cu nasul sus nu-mi dădeam seama.
Pe moment, vreau să zic, fiindcă de curănd m-am lămurit ce puteam să avem in comun noi, doi oameni care chiar că nu avusesem nimic in comun. Romancierul suferise o intervenţie majoră pe cord, fapt care-i procura un sentiment de solidaritate cu colegii cardiaci. Prin urmare, nu mă salutase ca de la romancier la scriitor de povestiri şi gazetar, ci in calitate de aparţinător al unei caste.
Cardiacii şi toţi cei care au trecut printr-o sală de operaţie manifestă, cănd ajung să ştie unii de alţii, un vizavi de conjuraţi. Nu mai conta, cănd m-a salutat, că el era un romancier "cu nume" şi că avusese funcţii mari in breaslă. Conta doar faptul că inghiţim aceleaşi hapuri şi că eram avizaţi in acelaşi chip asupra ideii de viitor. Eram doi oameni, care descoperiserăm că, pentru noi, nu mai exista nici un viitor, ci doar un prezent subţire, incert. Şi că toate vanităţile de dinainte de intălnirea cu diagnosticul cardiologului suportau corecţii mari.
Toţi suntem muritori, insă o intervenţie pe creier sau pe inimă ne obligă la unele probleme de conştiinţă, pe care inainte abia de le bănuiam. Tot ce era la alţii e dintr-odată şi la noi. Ciudat e că, pierzănd multe din trufiile celui convins că moartea e departe, căpătam una nouă. Trufia de a avea un duşman de rang inalt. Doi bărbaţi cu hemoroizi n-au nici un motiv să se salute, cu nedisimulată cordialitate, dar doi cardiaci simt că trebuie s-o facă, să-şi zămbească prietenos, ca şi cum chirurgul i-a curăţat şi de slinul adunat pe memorie şi pe suflet. Nu toate bolile ne imbogăţesc cu acest sentiment de aleşi ai soartei. Aleşi in felul in care vom muri. Toată lumea va zice: domnul acesta a murit de inimă! Sau: aşa-i cănd munceşti prea mult cu inteligenţa, faci buba la cap!
Unele suferinţi au datul bizar de a ne face solidari pe ultima sută de metri, cu persoane pe care altfel nu le apreciem ori care ne lasă indiferenţi. Pănă unde merge sentimentul de solidaritate in suferinţi, cănd vine cu spaimă şi cu filozofie, nu şi cu dureri nesfărşite? Merge pănă la capăt. După ce l-am felicitat pe un fost coleg de liceu căruia medicii i-au cotrobăit niţel prin inimă, iar colegul s-a arătat jignit că puteam glumi pe seama necazului său, i-am explicat că nu glumeam deloc. Cutare, cutare, cutare şi cutare dintre foştii noştri colegi au păţit-o tot cu inima, i-am zis. Oho-ho, a făcut el, cu un răs de om care tocmai primise o veste foarte mare. Nu e rău nici aşa!
Citește pe Antena3.ro
