x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Execuţia sumară a tripletei de aur BVB

Execuţia sumară a tripletei de aur BVB

de Victor Ciutacu    |    12 Apr 2010   •   00:00

Aşa liniştit şi disciplinat cum pare el la prima vedere, PD-L fierbe la foc mic. Apropierea congresului a dat startul unei lupte surde pentru acapararea de facto a puterii în interiorul formaţiunii portocalii. Plesnelile se rezolvă, cu precădere, prin media. Imediat după arestarea lui Antonie Solomon (care bate-n ambele tabere), când Hotnews a plesnit-o pe Udrea, am scris şi spus, sigur pe mine, că nu pun botul la răfuielile interne. M-am aşteptat, la fel de public, la un răspuns pe măsură.

N-a durat mult şi acţiunea a fost urmată de reacţiune, c-aşa scrie la manualul de fizică. Tripleta de aur BVB şi-a furat-o, cu titlu de avertisment, instant ca ness-ul. Berceanu a fost dat în primire cu Famiglia Drumarilor. Videanu s-a trezit înfierat pentru golănia cu Biserica şi i s-a dat pe la nas mita de la Daimler. Iar Blaga este tocat mărunt pe secţiunea piscine şi patinoare. Mai nou, până şi un new entry ca Mircea Andrei, care teoretic n-ar conta în sfârtecarea internă, este executat violent în gazeta de perete a partidului. Ce-aţi zice dacă, până la depunerea candidaturilor, nişte demnitari pedelişti vor fi chemaţi, aşa, de control, cu fanfara, la DNA?

×
Subiecte în articol: editorial