De ani buni observ că mărfurile care stau bine ca raport între calitate şi preţdispar. Oamenii devin cumpărători fideli ai unui produs, dar când se obişnuiesc cu el, nu-l mai găsesc. De ce în România tot ce-i bun se strică?
Pentru că se schimbă mereu cadrul fiscal, iar vola¬tilitatea nu lasă loc pe piaţă decât afacerilor speculative. Cine vrea să supravieţuiască trebuie să dea în client ca să-şi recupereze taxele de protecţie plătite clasei politice, fiindcă nu are cum să funcţioneze potrivit filosofiei capitaliste a diviziunii muncii - eu îţi fac servicii ţie, tu, mie.
Dar tocmai pentru că business-ul e speculativ, nu suntem stabili macroeconomic. E neclar în ce sferă se va crea PIB-ul în trimestrul următor, în condiţiile în care apar sau dispar afaceri în funcţie de contextul poli¬tic şi de taxe. Fireşte însă că toate acestea au un preţ: încrederea în consum nu doar că-i printre cele mai reduse din UE, ci şi extrem de volatilă.
Încrederea redusă în consum are legătură cu şomajul - ca element de reglaj al productivităţii -, după care gunoiul e băgat sub preş cu ajutorul migraţiei externe. Iar inflaţia, de fapt deflatorul PIB, căci acesta evidenţiază lipsa de eficienţă, se reap¬rinde în final ca urmare a productivităţii precare, deoarece şomajul are influ¬enţă doar pe termen scurt.