x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Festina Lente la măști, tablete ,rachete și corvete

Festina Lente la măști, tablete ,rachete și corvete

de Dan Constantin    |    08 Sep 2020   •   08:11
Festina Lente la măști, tablete ,rachete și corvete

Eșecul penibil al contractelor pentru măști și tablete arată incapacitatea managerială a autorității centrale de a rezolva probleme urgente care sunt anunțate de guvern ca priorități. Vâlva din jurul acestor promisiuni ferme, dar neonorate pun Executivul în situația penibilă de a administra rateurile din instituțiile din subordine, cu repercusiuni asupra asigurării de produse de bază în programele de protecție sanitară sau de educație. Andeea Sava a prezentat pe larg în emisiunea Descoperiți, la Antena 3, contorsiunile Ministerului Sănătății care dansează la bară în jurul unui canadian care a promis, dar nu a adus milioanele de măști pentru 2,3 milioane elevi din familiile paupere. Achiziția publică a devenit un joc de amenințări reciproce, Ministerul Sănătății fiind pus în situația de parte captivă, fie din nepricepere managerială, fie din poziția de ”blat” la o escrocherie anchetată cu mănuși de DNA. Pentru neputința de a aduce în școli tabletele, ministrul ”Pepsiglas” a găsit repede un țap ispășitor. Fiind într-o nouă situație de divorț între promisiuni și realitate, șefa Educației(!!) a aflat de la presă că tabletele pe care le distribuia din vorbe vor veni la Sfântul Așteaptă. Repede, a aruncat pisica moartă în curtea Ministerului Finanțelor, care are în subordine Oficiul Național de Achiziții Centralizate. Premierul declară cu jumătate de gură că o va destitui pe șefa de la ONAC, dar spune că și procedurile sunt rigide. De trei trimestre la guvernare, cu șase luni de experiență în concubinajul cu virusul COVID-19, executivul PNL nu a făcut nici un pas pentru a simplifica normele de achiziții publice. Nu a mișcat un deget nici pentru a elimina posibilitatea lejeră de a contesta desemnarea câștigătorilor licitațiilor, metodă folosită des de competitori pentru blocaj. Deciziile pot fi atacate în justiție,chiar și cu abuz de drept, procesele cu ritmul care nu poate fi accelerat ducând deciziile de dezlegare cu mult peste termenele la care achiziția era considerată urgentă la lansare. Rațiunea de a feri banul public de suspiciuni de fraudă prin instituirea regulilor de transparență în achițiile publice dispare după ce ele intră în proceduri secrete de cercetare ale dosarelor de corupție, care însoțesc mai toate contractele încheiate de stat.

 Nu doar măștile și tabletele, lansate sub semnul urgenței, intră pe traseul amânării și incertitudinii devenite ”specific românesc”. Două achiziții publice din domeniul militar, apreciate de importanță strategică excepțională pentru apărarea la Marea Neagră, sunt în centrul unor controverse juridice, dar și de tensiuni la nivel politic în interiorul UE. Licitația pentru sistemul de instalații mobile de lansare rachete antinavă, începută în 2018, a fost brusc anulată de Ministerul Apărării și trecută în categoria G2G, adică prin negocieri de la guvern la guvern. Compania franceză MBDA, singura care se calificase după prima etapă a licitației, acceptase condiția de offset, care aducea 100 de milioane de euro industriei de apărare și racordarea acesteia la tehnologii sensibile din domeniul rachetelor. Motivul invocat de Ministerul român al Apărării - condiții tehnice neacceptate de producătorul francez - nu pot fi asigurate nici de compania americană Raython, care ar fi beneficiara schimbării .

”Avantajele” noii proceduri netransparente ar fi o creștere de la 137 milioane euro la peste 200 de milioane euro a sumei plătite de România și excluderea offsetului. Scandalul anulării licitației pentru bateriile de coastă tensionează relația politică dintre Franța și România, punând încă un hop la vizita la nivel înalt la Paris care este de mai mult timp pe agenda diplomatică de la București. În așteptarea definitivă a unei soluții minore în justiție se află și licitația pentru corvete, câștigată de Naval Group. Au trecut mai bine de patru ani de la lansarea acestei achiziții publice, apreciate ca vitală pentru echilibrarea potențialului NATO în Marea Neagră, și contractul nu este încă semnat. Urgențele majore se rezolvă după regula Festina Lente.

×