Fete de reprezentare

de Tudor Octavian | 05 Dec 2009 • 00:00

· Toată lumea scrie şi publică tot felul de cărţi. Ziarele publică şi ele cărţi. Librăriile gem de câte cărţi au în rafturi şi în stoc. Făcutul şi tipăritul unei cărţi durează din ce în ce mai puţin. Cu un computer şi utilaje banale de printat şi legat, oricine poate să-şi lucreze acasă nişte tiraje mici. Ce-i necontrolat de mult indică o criză majoră. Cu ce motivaţie să mai fii toată viaţa scriitor, când ştii că totul se poate sfârşi mâine? Viitorul cărţilor are ceva dintr-o boală care te termină sigur, dar nu ştii când, peste zece ani sau poate chiar mâine.

· Fiecare mare român din vechime a avut cel puţin un alt român, compatibil ca valoare, în puşcăriile comuniste, la Canal, la munca de jos. Am mai fi avut un Eminescu, dar a sfârşit la Aiud. Şi un Caragiale, dar a murit la Canal. Un Bălcescu a fost executat în munţi. Lui Constantin Brâncoveanu i-au ucis securiştii fiii sub ochii lui, fiindcă au refuzat să se facă membri de partid...

· O agenţie închiriază pentru activităţi mondene "fete de reprezentare". În prospect, apare menţiunea: "Asigurăm ţinută corespunzătoare". Câteva fotografii le înfăţişeză în ţinuta corespunzătoare: goale.

· Unui bărbat i-a intrat în cap că o să moară şi şi-a chinuit familia cu ideea că e pe ducă. Şi, într-adevăr, a murit, dar după 30 de ani.

· Am avut trei soţii şi toate bisericoase, spune un domn cu o înfăţişare de martir. Mă culcam ca tot omul cu ele, dar trebuia să aştept până ce îl implorau pe Dumnezeu să le ierte pentru ce avea să urmeze.

· Editurile statului, câte mai sunt, nu încheie şi contracte pentru scriitori geniali şi mari autori, ci doar pentru autori. Pentru fiscalitatea generalizatoare a statului, un premiu Nobel e tot autor ca şi un oarecare. Sunt plătiţi amândoi, conform legii, cu acelaşi procent din încasări. La stat, n-ai cum să fii genial. Doar la particulari şi de unul singur, contra administraţiei de stat.

· O inepţie, dacă e rostită grav şi e atribuită unui popor care a dat omenirii ziceri de căpătâi, se umple de sens datorită atribuirii. Înainte de a da bună ziua, uită-te dacă eşti încheiat la pantofi, spune un vechi proverb chinez. De fapt, nu există un astfel de proverb chinez, dar cei care-l aud îi caută un înţeles profund. Şi, pentru că îl caută, îl găsesc.

· Uitarea are un revers. Bunicul unui prieten îşi aduce aminte foarte exact oameni şi lucruri pe care nu avea cum să le cunoască. Cu uitarea asta pe dos, bunicul pretinde că s-a născut la 1850 şi că a fost printre puţinii care l-au dus pe Eminescu la groapă. Bunicul e absolut sigur că în micul cortegiu funerar l-a zărit şi pe Ştefan cel Mare. Mergea ceva mai în urmă, spune bunicul, şi avea un aer foarte preocupat. De altfel, la poarta cimitirului a dispărut. Nu-l condamn, important e că şi-a dat seama, încă de la 1503, că Eminescu o s-ajungă cel mai mare poet al nostru. Ştia el, Ştefănică al nostru, că e aproape de moarte, dar şi-a făcut timp. Cred că avea o bătălie cu turcii şi, ca om de onoare care era, nu voia să întârzie.