Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La o intalnire recenta a constituentei FMI/BM din care face parte Romania am auzit un reprezentant strain ce critica demersurile de reglementare a activitatii de hedging, a sectorului umbra in general. Am replicat intrucat acest tip de argumentatie este mai mult decat simplist in conditiile crizei financiare teribile actuale. Mai cu seama ca se evoca nevoia ca trezoreria de stat sa puna deoparte resurse pentru salvarea unor banci comerciale (care au si fost nationalizate in parte, in tara respectiva). Zilele trecute au aparut constatari ale celor care au examinat modul in care banci mari au manipulat Libor – de-a dreptul fraudulos. Si cand te gandesti la declaratiile sefilor unui JP Morgan, Barclays etc., care vorbesc despre responsabilitate sociala, despre etica afacerilor in fata studentilor la scolile de business, in discursuri publice.
In randurile de mai jos vreau sa reiau o teza pe care am sustinut-o adesea in ultimii ani, si anume, functia destabilizatoare in crestere a finantei, ca urmare a valului de dereglementare din ultimele decenii – Big Bangul londonez in 1986, renuntarea la legislatia Glass Steagal in 1999 in SUA, the Commodity Futures Modernization Act din 2000 etc.
Cu multi ani in urma am abordat chestiunea gradului optim de rezerve valutare in tari in dezvoltare, aratand ca el este determinat de intalnirea intre costul de oportunitate si beneficiul detinerii lor (Revista Economica, nr. 2/1985). Concluzia era ca episoade de criza de balanta de plati maresc inclinatia marginala si totala spre detinere de rezerve valutare. Ce spuneam atunci poate fi pus in relatie cu ce s-a intamplat in economia globala, in tarile industrializate, in ultimele decenii: o extractie masiva de renta de catre finanta de la restul economiei; supradimensionarea sectorului financiar si cresterea riscurilor sistemice etc. Cred totusi ca nu suficient a fost subliniata problema alocarii resurselor din pespectiva constituirii de tampoane (buffere) ca instrumente de aparare. Rationamentul aici ar fi urmatorul: daca teama de locuri adverse externe (pe cale financiara) este tot mai mare, inclinatia tarilor ce nu beneficiaza de o moneda de rezerva ca moneda proprie de a a avea rezerve cat mai solide creste. Aceste tari, daca in ansamblu incearca sa-si diminueze simultan deficite externe, sa inregistreze chiar surplusuri, si daca incearca sa constituie stocuri de lichiditati cat mai mari, la nivelul economiei globale putem asista nu numai la accente mercantiliste in extindere (ce pot reduce activitatea economica globala sau ritmul ei de crestere), dar si la un volum excesiv de rezerve valutare, la un echilibru global inferior – adica, o alocare globala suboptima a resurselor.
Una peste alta, o finanta (sistem financiar) ce destabilizeaza impinge spre consolidarea rezervelor valutare, atingerea unor praguri care nu ar fi necesare daca volumul si intensitatea fluxurilor volatile nu ar fi atat de ample. Aici gasim logica aranjamentelor de la Bretton Woods si a imposibilitatii coexistentei autonomiei politicii monetare, stabilitatii cursurilor de schimb si liberei circulatii a capitalurilor. Avem aici inca un argument pentru o reforma radicala a functionarii sistemului financiar international, a finantelor globale. Aceasta concluzie este valabila si pentru functionarea zonei euro, a Uniunii Europene.
