Firimituri electorale

Viciul fundamental al democraţiei capitaliste porneşte din însăşi filozofia procesului electoral, care face din cetăţeanul sărit din minoritate un simplu buletin de vot.

Un elector, o ştampilă! Mai mulţi electori, un bazin electoral! Mai multe bazine, o populaţie folositoare pentru plebiscitarea partidelor sau a liderilor lor! În marasmul globalizării contemporane, naţiunea a dispărut, iar statul e anexa uniunilor şi pactelor multinaţionale. Democraţia postcomunistă lucrează cu altfel de minciuni, mai nocive şi mai gogonate. Candidatului la puterea locală sau centrală i se permite aproape totul în materie de manipulare a maselor populare. Inclusiv fonduri ilicite, delapidate sau evazionate în virtutea înţelegerilor tacite transpartinice.

1. Abia dezvirginată politic în stabilimentul din Modrogan, eurojustiţiara Monica Macovei e mai sus ca niciodată în tumultuosu-i urcuş. Împarte aceiaşi stâlpi electorali cu potentul Vanghelie, semn că blestemul "dosarelor curate" a izbit-o din plin. Cândva, din băncile aşa-zisei societăţi civile, neobosita propagandistă pentru drepturile omului cerea excluderea de pe listele cu candidaţi a persoanelor maculate, primarul ferentarienilor fiind unul dintre indezirabili. De-o săptămână, cei doi zâmbesc, umăr lângă umăr, de pe parii de telegraf înşiraţi în jurul Casei Poporului. Colegă de bulumac electoral cu "proscrisul" poreclit "Almanahe", ce ironie a sorţii! Să-ţi abandonezi cariera juridică de prim-plan ca să te afişezi alături de Marean, dar în dreptunghiuri partinice diferite, e, s-o recunoaştem, ditamai eurosuccesul!

2. "Nimic pentru voi, totul pentru mine", aşa a sunat sloganul unui tânăr independent la o primărie comunală
din Croaţia. Sau "Mie îmi va fi mai bine, şi vouă la fel". O întoarcere la al nostru "Titanic vals" adică, numai că aici e vorba despre o sinceritate mimată strategic. Personajul muşatescian credea pur şi simplu în nepotrivirea sa pentru straiele de parlamentar, pe când croatul a vrut să fie pe invers cu ceilalţi adversari în bătălia de programe politice. Spre norocul său, ex-iugoslavul a pierdut, pentru că altfel era uşor de contestat pe motiv de nerespectarea promisiunilor din campanie. Păi, orice realizare în folosul comunităţii locale i s-ar fi întors împotrivă ! Din contră, îmbogăţirea personală ar fi însemnat împlinirea promisiunilor electorale, seriozitate şi consecvenţă...

3. În sfârşit, gripa porcilor s-a arătat şi în România! Ce aşteptare grea şi apăsătoare, frustrantă chiar!
Vestea aterizării distinsei-oaspete pe aeroportul "Otopeni" i-a trezit la viaţă pe prezentatorii ştirilor televistice, înmuiaţi de leşinata campanie electorală. Le-a readus zâmbetul zglobiu, le-a înviorat vocile molicele şi le-a dezmorţit privirile letargice. Un soi de invidie ghicisem în sufletul lor atins de sfoiagul ratingului când transmiteau că la alţii se poate, şi la noi nu. Nu suntem în stare nici de o biată gripă porcină, păreau a spune mesagerii dresaţi la şcoala apo­calipsei. Ori de câte ori se întâmplă ca România să fie ocolită de pandemiile sau urgiile la modă, "fătucele" şi "guguştiucii" din presa neaoşă se panichează brusc şi devin ursuzi, simţindu-se scoşi din rândul lumii civilizate. O altă faţă a complexului provincialismului la români?

4. Mesajul pedelist surprinde prin trimiterea la valori de mult apuse în Europa actuală. În clipul electoral, bădia Stolojan îndeamnă, cu degetele frământând ţărâna străbună, la întoarcerea românilor din europribegie.  Române, te cheamă satul părăsit şi "grajdul să râneşti la vite"!, e o găselniţă ce nu se potriveşte neam cu cosmopolitismul talibanului Traian Ungureanu, de pildă.

5. Pe vremuri, statul ceauşist nu dădea doi bani pe cetăţenii săi. Le vârâse în cap că sunt egali şi binecuvântaţi cu tripla calitate de proprietari, producători şi beneficiari şi cu asta basta! Ca atare, reprezentanţii statului purpuriu nu erau nevoiţi să se prostitueze pentru a culege voturile plebeilor. Şi nici alegătorii nu erau siliţi să accepte umilinţele electorale, prostirea pe faţă. Sufragiul universal, egal şi direct era doar de formă, un moft constituţional de dragul unor principii golite de conţinut.

Viciul fundamental al democraţiei capitaliste porneşte din însăşi filozofia procesului electoral, care face din cetăţeanul sărit din minoritate un simplu buletin de vot. Un elector, o ştampilă!

Mai mulţi electori, un bazin electoral! Mai multe bazine, o populaţie folositoare pentru plebiscitarea partidelor sau a liderilor lor! În marasmul globalizării contemporane, naţiunea a dispărut, iar statul e anexa uniunilor şi pactelor multinaţionale. Democraţia postcomunistă lucrează cu altfel de minciuni, mai nocive şi mai gogonate. Candidatului la puterea locală sau centrală i se permite aproape totul în materie de manipulare a maselor populare. Inclusiv fonduri ilicite, delapidate sau evazionate în virtutea înţelegerilor tacite transpartinice. Cu complicitatea, desigur, a electorilor, sărmani tăinuitori de tricouri, căni, şoşoni şi alte "materiale propagandistice". O relaţie cu iz penal stă la originea procesului electoral în democraţiile rahitice, continuată apoi prin recompensarea frauduloasă, cu funcţii publice, a "sponsorilor" fideli. "Adă şi na !", e chintesenţa democraţiei de cumetrie, bazată pe corupţie şi şantaj! E prezentul care ne împinge la nostalgie şi la reconsiderarea unui trecut condamnat otova pe nedrept.