x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Flăcări violet cumpărăm…

Flăcări violet cumpărăm…

de Victor Ciutacu    |    18 Ian 2010   •   00:00

În secolul XXI, vârfuri ale lumii politice româneşti au dat-o într-un ezoterism de babe superstiţioase. Oameni care, teoretic, s-ar presupune că-s citovi la minte o dau pe flăcări violet şi atacuri energetice, umblă pe la astrologi şi ghicitoare şi ţin tot soiul de paranormali prin curtea din spate a casei. De cînd a lansat Viorel Hrebenciuc porumbelul la Sinteza zilei, nu trece săptămâna şi să nu se devoaleze alt fan politic al magiei minţii.

Duminică seară, fatalitate, tot la Mihai Gâdea-n studio, iniţial m-am uitat siderat la Varujan Vosganian cum torcea motăneşte poveşti frumoase despre scuturi care-l feresc de atacuri energetice. Şi nu era vorba de vreun atac energetic al băieţilor deştepţi la turbinele de la Porţile de Fier, ci de cele pe care oamenii politici le resimt asupra propriului feng shui. În final, cu toate strădaniile de a mă ascunde-n spatele scutului propriu, n-am mai reuşit să mă abţin şi am izbucnit în hohote nestăvilite de râs. Iertare, dar chiar nu pot privi serios un asemenea tablou.

Nu ştiu, poate-s eu ignorant în domeniul ăsta şi pragmatic în viaţa reală, dar mi se pare că singurul efect al acestui trend este că, într-o criză economică înspăimântătoare, va creşte exponenţial piaţa imposturii şi emisiunea lui Oreste se va alege, curând, cu o concurenţă serioasă. Deja vând unii pe facebook nu ştiu ce flăcări violete la modica sumă de-un milion juma', magazinele de ţoale au aflat care-i trendul prin Europa spălată, s-a şi pus repede pe picioare un site specializat, iar telefoanele de pile la diverşi astrologi, zodiacişti, ghicitori şi şamani sună neîncetat. Sfântul şi ipocritul popor credincios cască gura tâmp (a uimire) şi cumpără hulpav (pe bani mulţi) iluzii deşarte. Pe lângă că-mi trece dorul de crăcănatul colectiv la televizor al lui Mudava şi nu pricep de ce nu-s folosiţi paranormalii ăştia să facă un bau hotărât la criză şi s-o sperie ireversibil, nu văd absolut nici o diferenţă între prostirea populaţiei prin jocuri piramidale şi, noua fiţă a lumii bune, îngrăşarea zişilor ezoterişti prin legitimarea unei ocupaţii de tip medieval.

După consfinţirea prin decizia Curţii Constituţionale a rezultatului alegerilor prezidenţiale, cei mai sceptici au spus că ne-am întors cu 20 de ani în urmă. Urmărind, însă, dezbaterile politice televizate din ultimele zile, impresia e că am dat înapoi cu minim un secol.
articol preluat de pe blogul lui Victor Ciutacu - Vorbe grele

×
Subiecte în articol: editorial