Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ca orice om care a învăţat cândva anatomie, am trăit o mare dezamăgire. Disecat cu grijă şi însoţit de explicaţii competente, orice organ îşi dezvăluie secretele. Inima se dovedeşte a fi o pompă, rinichiul un filtru, ochiul o cameră de luat vederi. Dar când ajungem la creier, cel mai important şi mai complicat organ, suntem nevoiţi să-i credem pe cuvânt pe specialişti. După ore şi ore de studiu rămânem cu o masă informă, dubios colorată, care nu seamănă deloc cu frumoasele ilustraţii din manualele de neuroanatomie.
Nimeni nu a reuşit până acum să descopere în creier misteriosul organ: „oculus imaginationis”. Medic, astrolog, matematician, cabalist şi cosmolog, britanicul Robert Fludd şi-l închipuia prin 1605 ca pe un soi de proiector al gândurilor transformate în imagini numite phantasmata, care apar pe un soi de ecran în interiorul capului. Oare cum ar arăta acestea dacă le-am putea fotografia? Oricât ar părea de ciudat, asemenea fotografii există şi sunt expuse la o universitate din statul Maryland.
Este vorba despre o serie de imagini produse de un personaj care a trăit între 1918 şi 2006, un alcoolic notoriu, modest muncitor în industria hotelieră, care le obţinea concentrându-şi privirea asupra obiectivului unui aparat de fotografiat. Aşa-zisele „fotografii ale gândurilor” sunt prezentate de principalul suporter, apărător şi ocrotitor al eroului nostru, psihiatrul Jule Eisenbud. Membru al multor asociaţii parapsihologice şi pasionat adept al telepatiei, el este cunoscut mai cu seamă ca autor al unui studiu despre ceea ce consideră „o minte extraordinară”, capabilă să vizualizeze gândurile.
Eisenbud descrie cu mare bogăţie de detalii experienţele efectuate de modestul cărător de valize, care putea obţine fotografii folosind diverse camere foto, uneori chiar în condiţii strict controlate. Ce e drept, unele poze erau negre, de parcă nu ar fi fost expuse, altele albe, parcă victime ale supraexpunerii. În câteva cazuri au apărut imagini bizare, spectrale, înconjurate de halouri. Când i se cerea să producă imaginea unei clădiri sau a unui monument, fotografia era clară dar avea ceva straniu. Uneori reproducea cu succes fotografii din plicurile sigilate aduse de participanţi voluntari.
Psihiatrul a fost impresionat de faptul că rezultatele cele mai strălucite erau obţinute atunci când hamalul era bine băut, de parcă alcoolul ar fi deschis o uşă a percepţiei psihice. L-a descris pe subiectul experimentelor drept „un om cu o bogată şi variată patologie comportamentală, adecuată unei tulburări de personalitate, sociopatie sau psihopatie, incapabil să respecte convenţiile sociale”. Ştia el ce ştia, de nenumărate ori îşi eliberase pe cauţiune pacientul din arestul Poliţiei şi îi plătise amenzile.
Sceptic la început, dar mai apoi foarte entuziast, Eisenbud a încercat să respingă acuzaţiile de fraudă aduse protejatului său. Acesta preferă să obţină fotografiile imaginaţiei folosind un fel de conexiune tubulară între corpul său şi aparatul de fotografiat, ceea ce ar fi permis cu uşurinţă un trucaj. Nu întotdeauna au existat ocazii în care camera era la o distanţă de 20 de metri sau în altă încăpere.
Unele fotografii par să conţină un amestec de imagini solicitate şi forme şi structuri neclare, ieşite parcă din subconştient. Altele sunt pur şi simplu surprinzătoare, nava spaţială Voyager 2, sateliţii planetei Jupiter, fotografii de la înălţime ale Parlamentului din Londra sau ale unui hotel din Denver, Colorado. Uneori apareau elemente vizuale legate de imaginaţia celor care asistau la experiment, întărind convingerea că se aflau în prezenţa unui fenomen telepatic.
Citește pe Antena3.ro
Recenta expoziţie a fotografiilor gândului a înteţit, aşa cum era de aşteptat, conflictul dintre cei care cred în paranormal şi detractorii săi convinşi. A reapărut şi celebrul magician Randi, cel care l-a dat de gol pe Uri Geler, manipulatorul de tacâmuri. Scamatorul a reprodus o bună parte din performanţele la care a fost martor Eisenbud şi nu numai el. Charlie Reynolds şi David Eisendrath au fost şi de acord cu titlul de şarlatan acordat „fotografului”. Matematicianul Persi Diaconis a calificat experienţele drept trucuri.
Au încercat şi alţii să profite de propria iuţeală de mână şi de nebăgarea de seamă a spectatorilor, dar au fost depistaţi cu uşurinţă. Dar nici unul dintre ei nu a avut şansa sau neşansa să poarte un nume atât de semnificativ ca bietul hamal alcoolic care a încercat să ne facă să vedem gândurile. Se numea Serios, Ted Serios, Theodore „Ted” Judd Serios.
