Frumoşi şi talentaţi

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Multe ziceri sînt de apărare. De exemplu: Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie. Sau: La un bărbat nu contează înfăţişarea, ci caracterul. În arte, e foarte populară cugetarea conform căreia creaţia înseamnă unu la sută inspiraţie şi nouăzeci şi nouă la sută transpiraţie.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Multe ziceri sînt de apărare. De exemplu: Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie. Sau: La un bărbat nu contează înfăţişarea, ci caracterul. În arte, e foarte populară cugetarea conform căreia creaţia înseamnă unu la sută inspiraţie şi nouăzeci şi nouă la sută transpiraţie. Fiecare categorie socială îşi compune propriile proverbe explicative şi justificative. Cînd am plecat la şcoli, cu gîndul de a mă întoarce numai în vacanţe şi nici atunci, mama m-a sfătuit să prefer o fată cuminte şi harnică, uneia bogată şi frumoasă. În proverbele săracilor, bogăţia e asociată cu lenea şi trădarea, cu ce-i mai rău. Atît de mult m-au marcat proverbele sărăciei din cartierul unde m-am născut, că le priveam pe fetele frumoase ca şi cum numai eu le ştiam urîţenia. Le vedeam urîte. Ar fi trebuit, în consecinţa învăţăturii primite de la mama, să le dau tot creditul unor domnişoare lipsite complet de vino-ncoa. Nereuşind, am început să mă întreb dacă toate deşteptăciunile, care mi se serveau cu aerul că sînt valabile oriunde în lume şi oricînd, chiar erau un maximum de înţelepciune. Curînd, am conchis că nu sînt. Iar cînd am cunoscut cîţiva studenţi de la Belle Arte care în anii ultimi de facultate desenau mai bine ca profesorii lor, deşi profesorii stăteau de o viaţă tot într-o transpiraţie, mi-am modificat mult şi opiniile despre inspiraţie. Nici proverbele bogaţilor, ale norocoşilor şi ale celor din belşug dăruiţi de la natură nu-s credibile în întregime. Redacţia muzicală de la TVR Cultural îndrăzneşte destul de des cu înregistrări de mare clasă, la care altfel am ajunge mai greu.

E vorba de muzica de operă şi de o seamă de concerte ale unor interpreţi de operă, ale căror cariere pe cele mai faimoase scene lirice ale planetei dau adevărata măsură a performanţei. În muzica de operă s-a schimbat radical viziunea personajelor. Aş îndrăzni să spun că proverbele profesionale instituţionalizate de tenorii graşi şi de sopranele obeze au devenit istorie şi că momentul e al unor solişti pe cît de convingători în desăvîrşirea înfăţişării lor, pe atît de binecuvîntaţi de talent. Muzica de operă e acum în stăpînirea femeilor frumoase, deşi pînă nu de mult frumuseţea părea să incomodeze talentul.

Am văzut la TVR Cultural un film despre extraordinarul bariton galez Pryn Terfel construit pe ideea că la cît talent i-a dat Dumnezeu şi la cît de bine e făcut pentru scenă, cele nouăzeci şi nouă procente de transpiraţie la el sînt mult mai puţine. Eroarea comentariului pleacă tot de la o cugetare de om sărac, de la muncile grele cu care îşi cîştigă existenţa lucrătorul cu braţele. Munca nu-i pentru toată lumea un chin. Poţi să munceşti numai din plăcere, iar transpiraţia să fie din extaz, nu din trudă. Baritonul galez cîntă fără să dea nici un moment impresia că ar depune un efort considerabil tocmai pentru că are de toate din belşug. Rolul, pentru el, e o permanentă bucurie, pentru că tot ce munceşte duce la un rezultat excepţional. Trebuie să ne consolăm cu gîndul că noi, cei de rînd, sîntem perfectibili, dar că unii nu pot fi altfel decît perfecţi.