Mircea Geoana iese din scena oribil si nici macar in ultimele clipe ale existentei sale la varful politicii nu a fost in stare sa dea dovada de bun simt. Isi merita soarta. E un mic uneltiror si de urzeala a fost rapus. Nu a ajuns prin concurs presedinte al Senatului, nu i se cuvine a doua functie in stat. El s-a autopropus in urma unei intelegeri politice de coalitie cu portocaliii, partidul lui l-a pus acolo unde beneficiaza de toate avantajele unei functii de care se agata patetic si grotesc, partidul lui are tot dreptul din lume sa-l dea jos. Exact cum a procedat, sub bagheta lui, fara absolut nici un fel de logica si bun simt, acum cinci ani, la Camera Deputatilor, cu Adrian Nastase.
S-a ajuns pana la a se vota in plenul Senatului eliberarea lui din functie. N-a plecat nici in ultimul moment. A asteptat sa-i dea vecinii vant pe scari si sa-l intrebe de ce fuge. "Finul diplomat', pe care cica-l stie lumea buna de peste Ocean, a scos la iveala un comportament gretos, de tata decrepita si mahalagioaica. In ultimele doua zile, si-a dat masura spoielii. Imaginea lui, trudita cu atata sarg, e un carton vopsit pe care ploua. Omul e deja de un grobianism vecin cu ticneala scapata de sub controlul medicamentos. S-a lipt la propriu de scaun si a dat sms-uri in vazul unei tari intregi. Oricate argumente au invocat, nu l-au sculat benevol de-acolo oamenii; nici cu Furosemid nu cred ca reuseau, pare a avea rinichii tari. In scurtele pauze de ridicat din sezut, si-a pus mainile-n sold si a strigat mascari de curtea scolii, peste sant, din fata portii. Mai avea sa le traga cate o flegma celor care l-au exclus, dar nu-i timpul trecut. Pur si simplu, nu stie sa fie demnitar in adevaratul sens al cuvantului. Pentru ca n-are demnitate, habar n-are ce-i aia. A reusit ca, in ultimele doua zile, sa-l faca pana si pe grobianul Traian Basescu sa para un domn pe langa el.
Legitimarea de televizor cu marele lui sprijin popular e de-a dreptul hidoasa. Stiu si copiii de tata ca, la prezidentialele din 2009, pe care le-a trantit lamentabil, nu stiu inca daca nu cumva si deliberat, a beneficiat de sprijinul politico-mediatico-financiar al celei mai impresionante coalitii care a stat in spatele vreunui politician al istoriei recente. Cele peste cinci milioane de voturi cu care se impauneaza (dar din care a omis sa spuna ca vreo doua milioane au fost translatate de la Crin Antonescu) vin de la niste oameni care au stiampilat anti-Basescu, nu pe el. Poate n-am umblat eu suficient prin tara, dar n-am intalnit macar un singur om care sa-mi spuna ca l-a votat pe omul politic Geoana. Toti si-au asumat votul impotriva celui care-i parea adversar. Si s-au simtit tradati. Doar el s-a simtit, in continuare, la fel de bine; casa, casa, protocolul, protocol, functia, functie. Ar fi vrut sa pastreze si sefia partidului, dar n-a putut Marian Vanghelie sa-i aduca voturi cate a fost in stare sa piarda el.
Acum, dupa ce a fost izgonit ca un paria, a descoperit ca PSD e corupt si nereformabil, ca Ion Iliescu si Adrian Nastase il strica. Nici nu mai conteaza ca partidul a fost condus cinci ani chiar de el. Nici ca "gealatii' si "cretinii' sunt creatiile lui politice. S-a vazut, pana si cu ochiul liber al miopului, ca aceia care l-au atacat cu voluptate sunt taman oamenii promovati de el insusi. La fel cum s-a vazut ca a fost o executie stalinista, regizata, in pasi. Motivele comunicate public sunt stravezii. Dar foarte multa lume, care n-a dormit la fel de linistita ca el in noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009, s-a simtit al dracului de bine. Dupa jalnicul spectacol pe care l-a oferit mazilitul, Victor Ponta chiar nu mai are nevoie sa dea explicatii. Geoana chiar are de ce sa fie compatimit. Dar nu fiindca ar fi vreo victima. Ci pentru ca, desi s-a investit enorm in el, nu s-a putut ridica peste nivelul unui mic intrigant pe vremea lui Vanghelie. Si asa va ramane in cartile de istorie.