Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În UE, care deja a evoluat pe linia federalismului, nu pot fi europenizate economiile unor state membre (de regulă, cele mai puţin dezvoltate), în timp ce altele rămân naţionale; nu este posibil ca politicile de dezvoltare economică a unor naţiuni (de regulă, cele ale noilor membri) să urmeze filosofia coerenţei unionale, în timp ce alte naţiuni menţin protecţionismul.
Se spune că Sudul (ca, de altfel, şi Estul) UE este nu doar mai puţin dezvoltat, ci şi mai puţin harnic, disciplinat şi onest decât Nordul (respectiv Vestul). Asta atât la nivelul omului de rând, cât şi al guvernanţilor. Actuala criză economico-financiară globală pare să confirme o atare teorie. Grecia, Spania şi Portugalia au nevoie de programe de salvare ample, care reclamă solidaritatea celorlalţi membri ai UE. Fără aceasta supravieţuirea Euro este imposibilă, iar prăbuşirea uniunii economice şi monetare, pe care renunţarea la moneda comună ar atrage-o, ar însemna sfârşitul UE.
Situaţia a două state demonstrează că problema actuală ţine mai degrabă de istorie decât de geografie: Italia şi Irlanda. Plasată în Sud şi dezavantajată de tradiţia unui stat nefuncţional, Italia nu pare a avea probleme economice grave în tranzitarea crizei. Dimpotrivă, Irlanda, cel mai vestic membru şi mare beneficiar net al UE, este în pragul colapsului. Ceea ce pune Italia în coşul Germaniei sau Franţei este calitatea de membru fondator al UE. Sosită mai târziu, Irlanda aparţine grupului elino-iberic. Italia a creat uniunea împreună cu state având relativ acelaşi nivel de dezvoltare şi a evoluat organic în cadrul unei comunităţi omogene şi sinergice. Capacităţile ei industriale productive o salvează astăzi. Irlanda, ca şi Portugalia sau Grecia, a primit fonduri europene generoase şi acceptul pentru „dumping social”, obţinând o dezvoltare accelerată. Aceasta însă în schimbul adoptării modelului economiei de speculaţie, generând o societate avidă de importuri. Când neoliberalismul monetarist a intrat în criză, miracolul „tigrului celtic”, ca şi al „taurilor iberici”, s-a dovedit o iluzie.
În grupul membrilor de ultimă generaţie, Slovacia şi Slovenia, care şi-au menţinut caracterul naţional al economiei, sunt mai puţin lovite de criza globală decât Ungaria sau România, care au acceptat „dizolvarea” activelor lor în economia europeană, spre a constata la izbucnirea crizei că vechii membri mai dezvoltaţi concep politicile de salvgardare şi stimulare pe criterii naţionale. Capitalurile investite în Estul UE sub steag european au primit plase de salvare în culori naţionale. Asta nu înseamnă că România a greşit (oricum poziţia sa este mai comodă decât a Islandei), ci că UE nu poate fi federală în vremuri bune şi naţională în cele rele! Sacrificarea prin naţional-populism, pe timp de criză, tocmai a economiilor europenizate va mina ideea integrării europene însăşi după trecerea crizei.
Grecia a prosperat pe datorie fără ca economia sa să producă mare lucru. Pentru a o face s-a îndatorat, dar a fost şi încurajată să se îndatoreze. Astfel, economia germană îşi putea exporta produsele spre satisfacerea consumului grec amplificat artificial cu banii împrumutaţi de bănci germane. Când balonul datoriilor s-a umflat excesiv, UE a fost chemată în ajutor. Germania a decis, în final, să ajute Grecia chiar în pofida opoziţiei populare, nu pentru a susţine o ţară roasă de evaziune fiscală, de corupţia politicienilor şi de frivolitatea societăţii, ci întrucât altfel propriile bănci ar fi rămas neplătite, iar falimentul lor ar fi atras falimentul exportatorilor germani. Solidaritatea sa a constat în facilitarea unui împrumut din banii contribuabililor europeni pentru ca Grecia să-şi plătească datoria germană. (sic!)
Aceasta nu arată numai că membrii UE sunt deja atât de intercondiţionaţi, încât nu-şi pot permite egoismul şi protecţionismul naţional, ci mai ales că politica dusă de fondatorii UE, precum şi de membrii săi mai dezvoltaţi, faţă de membrii mai recenţi şi mai săraci, a fost una a falsei solidarităţi. De aceea a fost greşită. Iată deci de ce trebuie schimbată. Problema este cum să o explici populaţiei?
