Căpitan al reprezentativei României în cea mai fastă perioadă a sa, căpitan al Barcelonei când a ridicat Cupa Europei UEFA înmânată de regele Spaniei, ei bine, Baciul, când vorbeşte de naţională, vorbeşte de o adevărată religie: „Când eşti chemat la naţională trebuie să pui tot sufletul, toată ambiţia, toată dăruirea, toată mândria, la naţională ai contract cu tricolorul!”.
Se destăinuia Gică Popescu că simţea cum îl arde tricoul naţionalei, avea bob de lacrimă când i se cânta imnul. Îl povăţuia Gică Popescu pe fiul Nicolas, convocat la naţionala de juniori, component al Academiei Hagi că pe teren trebuie să-ţi uzi tricoul aşa de tare, încât să-l storci după partidă. Gică Popescu a făcut şi sacrificii pentru naţională. Povestea în interviul meu Pişti Covaci, un nume european, a antrenat şi Ajax, şi naţionala Franţei, că Gică Popescu era accidentat şi, când l-a convocat la naţională, a venit practic într-un picior, cobora scările ţopăind doar în singurul picior valid, a intrat de teren cu infiltraţii şi a evoluat eroic. De altfel, Pişti Covaci îmi declara că singurul fotbalist român dotat cu calităţi ale fotbalului modern mondial este Gică Popescu. Având curajul să vină la naţională fiind accidentat, Gică a cam răcit relaţiile cu şefii de la Eindhoven, unde era foarte apreciat, considerat căpitanul din teren al cunoscutei echipe olandeze, s-au supărat conducătorii Eindhovenului că la club nu mai putuse intra pe teren din cauza suferinţei la genunchi, dar în tabăra tricolorilor s-a dus şchiopătând.
Popescu se confesa că toată viaţa lui de fotbalist a fost însoţită de visul de a fi mai bun ca Hagi: „Mă trezeam în fiecare dimineaţă cu miza de a fi mai bun decât Hagi, dar n-am reuşit, Gică Hagi era înzestrat cu cele mai teribile calităţi!”. Cei doi Gică, Hagi şi Popescu, sunt cei mai buni prieteni, sunt şi neamuri, cumnaţi.