Gros la obraz, grosla punga

Bogatii sunt niste prefacuti. Avand posibilitati, isi permit tot felul de nastrusnicii. O fac ca sa se minuneze lumea si sa-i creada ticniti.

O fac pentru imagine. Nebunia, cand e pusa in scena cum trebuie, ii tine pe oamenii intregi la cap la distanta. Ce poti sa-i faci bascanului, nu vezi ca-i cam apucat?!, spun cetatenii cu venituri mici. Si, astfel, ciocoiul, cu aura unui comportament pe jumatate clinic, poate sa-si faca de cap si sa nu dea socoteala pentru nimic. Cand intra in politica, incepe prin a-i spurca pe toti cei care i se pun de-a curmezisul, fie ca-s functionari ai statului, demnitari sau oameni de afaceri, fie ziaristi ori persoane care indraznesc o parere despre felul in care guralivii se manifesta in societate. Si nu se scandalizeaza nimeni. Intrucat nici o instanta a statului nu reactioneaza la potopul de marlanii cu care parvenitul isi improasca adversarii pe toate canalele tv si intr-o multime de publicatii, poporul il crede sub protectia cea mai inalta. Omul de rand, dar si persoane importante il socotesc solutia providentiala pentru injumatatirea electoratului unui Vadim. La urma urmei, n-a chefuit presedintele o noapte intreaga de gat cu tumultuosul barosan?

Din cand in cand, cate un gazetar mai sensibil scrie despre golaniile capatuitului in viata politica si in mediile de afaceri ca despre o chestie de destin. Ca despre o fatalitate proprie Romaniei. Cum oboseste cu zarva si insulta un marlan, cum apare imediat altul. Si, uite asa, obraznicul poate sa obtina pe bune un 20% din voturi, daca e lasat sa-si faca de cap si sa para, din indolenta justitiei si resemnarea celor indelung insultati, inatacabil. E un fapt ca 20% dintre alegatori sunt atat de porniti contra guvernantilor, incat voteaza cu cine promite sa-i atarne pe premier si pe ministrii lui in cinghel. Nu-i vorba de un electorat iresponsabil, ci de o parte foarte mare a populatiei care acum vrea razbunare, nu dreptate. O multime foarte suparata, care nu mai asteapta nimic de la viata si pentru care revansa, sub orice forma, e ultima forma de adevar. Bertold Brecht are o piesa - Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprita - in care analizeaza acelasi fenomen: tupeul maxim, care timoreaza. M-am nimerit in cateva emisiuni tv fata-n fata cu personajul si am descoperit nu un ticnit, ci un ins care se complace in rolul istericului simpatic, deoarece pentru asta e invitat la toate show-urile. E un bun regizor al propriei prezente, un calculat. In manu-alele de psihologie il gasim la capitolul "caractere accentuate" alaturi de oameni de seama. Daca vom cerceta inventarul cu insultatii lui de referinta vom constata ca i-a facut albie de porci doar pe insii care altcumva decat cu vorba nu pot reactiona. Ca n-a injurat nici un interlop. In tot ce zice, marele pricopsit lasa un loc de intors, ceea ce indica o metoda si un tel. Iar daca va intrebati de ce, in ciuda acestor evidente, sturlubaticul e toata ziua pe micul ecran, va ofer si raspunsul: in relatiile om la om e cordial, generos, logic, direct. Intr-un cuvant, prietenos. Prefacutul, cand nu e in rol, joaca un cu totul alt registru sentimental. Din care cauza chiar jurnalistii suduiti si balacariti amarnic de el o lasa mai moale cu replica. Si la zambetul sau larg vin cu un zambet mai putin larg, dar descongestionat. Ce sa-i faci, doar suntem romani!