Gustul PIB-ului

Scriam, lunea trecută, că s-au înmulţit cercurile economice de vârf, îndeosebi din America şi din Europa de Vest, care prezic sfârşitul PIB-ului. Şi totuşi, pe tabla de şah a economiei globale PIB-ul continuă să fie regina. Încă nu i s-a găsit un înlocuitor.

Zilnic, în farfuria fiecăruia ajung câteva felii de PIB. La unii mai multe, la alţii mai puţine. Dacă PIB-ul ţării ar fi mai mare, mai mari ar fi şi bucăţile din farfurii. Dar numai cantitatea contează? Aici e problema. În sistemul PIB-ului calitatea e greu de măsurat direct. Aşa că e deseori sfidată. Mii de companii se joacă de-a producţia, de-a managementul, de-a economia şi chiar dacă pun câte ceva în farfuriile noastre, nu au grijă şi de calitate, nu le interesează gustul feliilor de PIB pe care le produc.
Adevărul e că, în economia românească, interesul pentru lucrul bine făcut e o pasăre rară. Dar hulitul PIB, acolo unde producătorii sunt serioşi, poate fi un indicator de o extremă complexitate. Sigur, PIB-ul măsoară cantitatea de valoare adăugată anual de către producătorii de pâine, lapte, carne, avioane, vapoare, maşini-unelte, case, îmbrăcăminte, încălţăminte, servicii bancare, vânzări prin magazine, călătorii cu trenul, consultaţii medicale, absolut tot. Şi calitatea? Valoarea adăugată se întrupează şi din calitate, dar măsurătorile se fac indirect. Ca să fie înţeleasă mai bine legătura lucrului bine făcut cu construcţia şi combinaţiile PIB-ului, vă propun un exerciţiu sugestiv. Plecând de la un produs extrem de simplu: o ceaşcă de cafea. Imaginaţi-vă că aţi intrat cu un grup de prieteni, într-o cafenea renumită. Şi că beţi o cafea foarte bună. Sunteţi cu deosebire impresionat că nu vi se serveşte o cafea standard, fabricată de un aparat, ci una după „reţeta casei”. Îl întrebaţi pe patron ce Dumnezeu pune el în cafea că e atât de bună. Iar patronul răspunde zâmbind cu subînţeles: „Nimic altceva decât apă, cafea şi zahăr”. Insistaţi şi aflaţi că a pus ceva în plus: suflet, pricepere, interes. A ieşit o combinaţie sofisticată, rezultatul fiind concentraţia, culoarea, caimacul, mai ales caimacul, toate laolaltă sporind valoare adăugată. Ei bine, la scară mare, obţinerea PIB-ului unei ţări, cu un plus calitativ, nu-i cu nimic diferită. Pentru că valoarea adăugată este dependentă şi de strădania, de ştiinţa de a combina cu pricepere resursele. De lucrul bine făcut.

De aici şi deosebirea dintre PIB-ul României şi, de exemplu, cel al Finlandei. Noi: 19 milioane de suflete, cât spun statisticienii că mai suntem în această ţară, o piaţă mare şi un PIB mic, în jur de numai 130 de miliarde de euro. Finlandezii: numai 5 milioane de suflete, o piaţă mică şi un PIB mare, în jur de 190 de miliarde de euro. Cum reuşesc finlandezii să aibă, la o populaţie de patru ori mai mică decât a României, un PIB mai mare? Finlandezii, spre deosebire de noi, sunt extrem de atenţi la concentraţia PIB-ului, au învăţat să combine cantitatea cu calitatea şi pe deasupra să obţină şi caimac: Nokia. Aici ne poticnim noi, la gustul PIB-ului.