Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deschidem minibiografia acestui patriot aproape uitat astăzi cu tușele sprintene ale criticului și istoricului literar Paul Cernat: „Costache Negri se numea de fapt Constantin Negrea - Negri/ Negry e un nume francizat în pensionul lui Victor Cuenim, pe unde a trecut și amicul său de cursă lungă, Vasile Alecsandri. Era, pe linie maternă, rudă cu domnitorul moldovean Ioniță Sandu Sturdza, protectorul lui în anii copilăriei. Elena Negri, sora sa, a fost muza și logodnica pașoptistă a lui Alecsandri. Moartă prematur de TBC, frumoasa și inteligenta Steluță cu minte diplomatică și umor fin a avut un rol deloc minor în pilotarea sa politică și literară”.
Creatorul drapelului național
Pe aceleași coordonate: „Mare mason timpuriu, cu studii în Franța și Italia, poliglotul și abilul Costache a fost unul dintre arhitecții diplomatici eficienți ai statului român modern, cu misiuni la Viena și Constantinopol. În exilul parizian de la pașopt a creat pentru Guvernul Provizoriu drapelul național roș-galben-albastru. Vicepreședinte al Divanului Ad-hoc, Costache Negri a fost, asemeni lui Alecsandri, în cărți pentru domnia Moldovei, retrăgându-se, ca și amicul Basil, în favoarea lui Al. I. Cuza, ale cărui reforme sociale le-a susținut. După debarcarea domnitorului, se retrage din politică într-un epicureism idilic de moșier provincial”.
Savuros în corespondență
Activitatea de literat? „A fost un scriitor sporadic, colaborator la revistele comilitonilor, savuros în corespondența cu Alecsandri, Ghica și Kogălniceanu, prozator nu lipsit de prospețime în juvenil-cosmopolitele Seri venețiene (1839), în puținele însemnări de călătorie și în satirica Memoriile unei părechi de foarfeci (mai puțin în senzaționalista Mănăstirea), poet folcloric și sentimental neglijabil. A fost vărul vitreg și complicele politic unionist al Cocuței/Ecaterinei Conachi (fiica iubărețului Costache Conachi, recăsătorit cu mama lui Negri: de asemenea, soție a caimacamului Vogoride și artizană de culise a Unirii), iar printre surorile sale a fost - alături de Elena - și viitoarea stareță a Mănăstirii Văratec din perioada în care s-a sinucis, acolo, Veronica Micle”.
În priză: „Va fi acoperit, pesemne, păcatul suicidar în vederea unei înmormântări creștinești... Maica Evghenia (Eugenia, pe numele ei laic) a fost o figură a epocii. Apare, printre altele, în proza de călătorie a lui Hogaș și în romanul Adela al lui Ibrăileanu”.
Un bărbat frumos și impunător
Dinspre Radu Rosetti s-a păstrat și o descriere a trăsăturilor fizice ale omului Costache Negri: „Era unul din bărbații cei mai frumoși ai țării. De o statură de urieș, avea corpul unui Hercule și un cap de o rară și bărbătească frumuseță. Părul îi era negru, bogat și ondulat, fruntea puternică, ochi mari, negri, luminoși, vii, dar de nespusă blândeță, cu o expresiune de mare bunătate, sprâncene negre, lungi și bine hrănite, un nas puțin încovoiat și o gură frumoasă cu buze rumene și pline: purta barba întreagă, lungă și lată. Înfățoșarea lui era impunătoare, dar te simțeai atras spre el prin impresiunea de blândeță și de bunătate ce o făcea de la primul aspect”.
Copilul adormit în brațele pământului
Costache Negri a pierit la doar 64 de ani, răpus de pneumonie, boală care a secerat-o la o vârstă și mai mică pe sora sa, Elena, iubirea vieții lui Alecsandri. Jurnalistul Mihai Eminescu nota, la scurt timp după dispariția lui Costache Negri, în ziarul „Timpul”: „Soarele frumos de toamnă lumina în colțul Moldovei de la Ocna ducerea la mormânt a rămășițelor unuia din iubiții fii ai poporului român. Poet în momentul de răgaz, prozator eminent și patriot bun, cu inima dreaptă și fără patimă, și cel mai distins diplomat al țărilor românești, Costache Negri trăia retras la Tg. Ocna cu amintirile unei vieți bogate, închinată întreagă acestui popor, acestei țări. Astfel pământul românesc primește în brațele sale pe copiii săi adormiți, cu aceeași blândeță ca sânul mamei; el, în care zac comorile trecutului nostru, își adaugă câte o nouă comoară, și astfel ni se face mai scump, tot mai scump. Dormi, Costache Negri, în pământul din care te-ai născut, pe care l-ai iubit, pe care l-ai apărat viața toată și fie-ți țărâna ușoară și reamintirea veșnică”.
Negociatorul recunoașterii Unirii
Cariera politică/diplomatică a conului Costache a fost impresionantă. Izbucnirea Revoluției de la 1848 l-a găsit pe Negri la Paris, unde s-a înscris ca voluntar în gărzile revoluționare și a prezentat guvernului francez noul tricolor românesc. În martie 1848 i s-a interzis să se întoarcă acasă, în Moldova, retrăgându-se strategic la graniță, la Brașov. Acolo a luat parte la întocmirea declarației de principii din mai 1848 și a proclamației de demitere a domnitorului Mihail Sturdza. După aceea a trecut în Bucovina, unde a coordonat munca și propaganda comitetului revoluționar din Moldova, Alexandru Ioan Cuza sprijinindu-l în majoritatea acțiunilor întreprinse.
Prima funcție publică
Înfrângerea revoluției în Muntenia a spulberat iluziile moldovenilor în posibilitatea de a face schimbări politice majore și în Moldova. Mai mult, din cauza unei epidemii de holeră și a opoziției în creștere din partea autorităților habsburgice, întregul grup de revoluționari, între care și Negri, a fost obligat să părăsească Bucovina și să se întoarcă în Franța. Alături de alți exilați români, în 1849 Costache Negri și-a dedicat eforturile cauzei unioniste, dar în curând a avut posibilitatea să se întoarcă în Moldova, unde fusese ales un nou domnitor, Grigore Alexandru Ghica, și care l-a numit în diverse funcții judecătorești și administrative. Ca om politic și patriot Negri s-a remarcat mai cu seamă după 1851, când a ocupat prima funcție publică - pârcălab de Covurlui. Odată cu internaționalizarea chestiunii românești (1855), Negri a început o carieră diplomatică, devenind în timp cel mai de seamă diplomat român al următorului deceniu.
Iași - Istanbul - Viena
În 1855, de pildă, Negri a fost trimis ca delegat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica la Istanbul și la Viena pentru a susține Unirea Principatelor Române. Anul următor a făcut parte din Comitetul Unirii, la Iași, iar în 1857 a fost ales deputat și vicepreședinte al Adunării Ad-hoc, convocate prin hotărârea Congresului de Pace de la Paris din 1856. În tot acest timp, Negri participa activ la adunările mișcării unioniste române, care a avut ca rezultat dubla alegere a domnitorului Cuza în 1859 (și la unirea definitivă din 1861). Însuși Negri a fost de mai multe ori îndemnat să candideze la tron, dar a refuzat de fiecare dată. 1859 a fost anul în care conul Costache a fost trimis din nou la Istanbul, ca reprezentant al țărilor române unite, pentru a obține recunoașterea definitivă a unirii românilor în urma votului de la 24 ianuarie. Prin misiunile pe care le-a îndeplinit peste hotare, Costache Negri poate fi considerat, pe bună dreptate, primul diplomat al Principatelor Române.
150 de ani se vor împlini anul viitor, în septembrie, de la moartea lui Costache Negri.
„Trăiască Moldova! Trăiască Valahia! Dar mai învrednicească-ne Dumnezeu să putem striga într-o zi: Trăiască România unită! Atunci numai vom fi ceea ce trebue să fim, adică fiii unei singure și puternice moșii!”, Costache Negri
„Mare mason timpuriu, cu studii în Franța și Italia, poliglotul și abilul Costache a fost unul dintre arhitecții diplomatici eficienți ai statului român modern, cu misiuni la Viena și Constantinopol”, Paul Cernat, critic literar
„Dormi, Costache Negri, în pământul din care te-ai născut, pe care l-ai iubit, pe care l-ai apărat viața toată și fie-ți țărâna ușoară și reamintirea veșnică”, Mihai Eminescu, la moartea lui Costache Negri
Izbucnirea Revoluției de la 1848 l-a găsit pe Negri la Paris, unde s-a înscris ca voluntar în gărzile revoluționare și a prezentat guvernului francez noul tricolor românesc.
Citește pe Antena3.ro
