x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Guvernul de dreapta nu trage pe stânga

Guvernul de dreapta nu trage pe stânga

de Victor Ciutacu    |    06 Apr 2010   •   00:00
Guvernul de dreapta nu trage pe stânga

Soarta (sau, poate, întâmplarea) a făcut ca, de Paşte, o scurtă perioadă, să respir acelaşi aer cu suita prezidenţială care a năvălit peste Sinaia. E unul dintre motivele pentru care noaptea de Înviere şi masa de Paşte m-au găsit (iar) la Buşteni. Alături de familiile unui pedelist şi, respectiv, unui pesedist, la fel ca-n ultimii trei ani, dacă prezintă vreun interes pentru istericii care, spre exemplu, acum doi ani mă vânau prin cotloanele Mănăstirii Caraiman. Dar nu ăsta-i subiectul...

Sâmbătă dimineaţa, am fost invitat pe stadionul de care, să zicem, mă leagă nişte amintiri. Se rejuca, la nivel de old boys şi pe slow motion, înaintea unui meci de Cupa României, derby-ul local Carpaţi Sinaia-Caraimanul Buşteni (un soi de rivalitate acerbă, în mic, de tipul Poli Timişoara-UTA Arad, pentru curioşi). Deşi majoritatea actorilor cu burtici, chelii şi fire albe mi-au fost (oarecum) contemporani, am rezistat eroic tentaţiei de mă dezbrăca şi a mă face de râs, în faţa lui Ovidiu Ioaniţoaia, vreme de vreun sfert de ceas (mai mult sigur nu mă ţineau genunchii şi plămânii). Am dat, de gura unui prieten, lovitura de începere (n-a fost loc de refuz, m-am simţit penibil) şi am urcat în tribună. Acolo e locul meu.

Sinaia e, dacă stai să-i asculţi pe oficialii statului, unul dintre pilonii relansării turismului românesc. Dincolo de infrastructura dezastruoasă şi aspectul de mahala ţopească a oraşului, singurul stadion ar putea fi, într-o lume de oameni care gândesc, una dintre atracţiile staţiunii. Cândva, pe vremea când nea Nicu nu se omora cu investiţiile-n infrastructura sportivă şi snobii nu descoperiseră Poiana Braşov, cantonamentele echipelor de fotbal care se respectau treceau (şi) pe acolo.

Azi e o ruină. Şi a trecut, ca efect al unei privatizări tâmpite (da, făcută pe vremea când eram consilierul lui Muşetescu şi în ciuda încercării mele de a convinge că stadionul trebuie trecut înainte în administrarea administraţiei locale), dintr-o mână în alta. Bine că n-a ajuns cartier de vile, cum voia, la un moment dat, Irinel Columbeanu. Primarul penelist, coleg de liceu cu mine, campion al alocărilor bugetare în mandatul de premier al lui Tăriceanu, nu s-a stresat că are în oraş o tarla cu porţi şi tribune. E ocupat să se sfârtece cu fostul nostru coleg de liceu (şi al lui de partid) care-l va contracandida, la alegerile viitoare, din partea PD-L.

Guvernul bagă bani cu nemiluita în construcţia de patinoare şi săli de sport în locuri văduvite şi, mai ales, portocalii. Şi, dincolo de şmenurile aferente de partid şi de stat, perene în toate regimurile politice aflate la putere, nu-i o idee rea (de partea costurilor şi transparenţei alocării fondurilor să se ocupe procurorii). Dar nici uneia dintre minţile (dacă le pot spune aşa) din jurul mesei de la Palatul Victoria nu i-a dat prin cap că ţara asta încă mai are o infrastructură de stadioane. Mult mai ieftin de făţuit decât să construieşti unele noi. Cel din Sinaia e la 120 de kilometri de centrul Capitalei, iar ministrul Dezvoltării a trecut, din goana maşinii, în drum spre masa de Paşte, pe lângă el. Credeţi că i-a dat cuiva prin cap să frâneze şi să tragă pe stânga?

×
Subiecte în articol: editorial