Genialul etern Maradona nu numai că dribla, pasa, zvâcnea extraordinar, dar izbutea şi replici teribile, cum nimeni altul nu inventa. În anul 1986, când a condus Argentina la titlul Mondial, le-a marcat englezilor două goluri de poveste. La unul a ţâşnit din jumătatea proprie, a lăsat în urmă buimacă jumătate din naţionala Angliei şi a înscris lejer. Peste 3 minute, a sărit la o minge înaltă cu zdrahonul de portar englez. El, de 1,65 m, cum să ajungă la balon, aşa că l-a trimis în poarta adversă cu mâna stângă. Nu şi-a cerut scuze, ci a declarat: „A fost mâna lui Dumnezeu!”. A ieşit lumea pe străzi înlăcrimată în miez de noapte şi în Argentina, şi la Napoli, unde Diego a înnebunit şi Vezuviul şi pe napoletani, scoţându-i campioni.
Vestea că a murit Maradona dintr-un banal stop cardiac i-a înmărmurit pe toţi. Avea doar 60 de ani, dar trăise 3-4 vieţi complet diferite şi deodată. A vrăjit planeta cu minunăţiile fotbalistice de nebănuit, a întristat lumea cu figura lui buhăită şi răvăşită, umplut de droguri şi sticle de alcool nenumărate, a tras cu puşca după ziariştii care dormeau în faţa porţii lui doar-doar îi vor smulge o frază, l-a admirat pe Fidel Castro, tatuându-şi figura lui pe piele, a slăbit 70 de kilograme şi le-a pus la loc, a cheltuit bani cu nemiluita, a fost şi înger şi drac, dar lumea i-a scandat numele sau alintul Il Pibe d’Oro. Belodedici, care s-a înfruntat cu el într-o partidă Sevilla-Valencia, a povestit că Maradona s-a dus să bată un corner, dar două portocale aruncate din tribună au ajuns lângă el. Le-a ridicat în aer cu un artificiu cu piciorul şi, din voleu, le-a retrimis în tribună cu un şut cu latul. O altă vorbă născută de Maradona, după un gol în poarta englezilor: „M-am simţit de parcă am furat portofelul unui englez după războiul din Malvine dintre Argentina şi Anglia!”. În emisiunea lui de televiziune a mărturisit că pe placa lui funerară să se scrie la mormânt „Mulţumesc mingiei”!