Hoffa. Un inaintas.

Hoffa e un model si pentru destui dintre liderii nostri sindicali. Numai ca FBI-ul de pe Dambovita e deocamdat timid in anchete.

Jimmy Hoffa. Va spune ceva numele asta? Jimmy era sindicalist, cam seful celei mai mari uniuni din State. Baiat bazat. Invartea lumea pe degete: soferii, mafiotii si politicienii. Tragea tepe, organiza tunuri. Vindea forta si puterea de convingere a sindicalistilor din spatele lui cui dadea mai mult. Si, cel mai placut lucru dintre toate, baga mana adanc in fondul sindicatului. Prins si condamnat pentru asta (ei, da, America e totusi tara tuturor posibilitatilor), Hoffa iese multumita unei spagi bine tintite: la presedintele Nixon. E banuit c-a organizat asasinarea unui alt presedinte: Kennedy, care daduse liber anchetei impotriva lui. Oricum, nici Hoffa n-a murit in patul lui, ci a disparut, probabil omorat de mafie.

Dar acestea sunt detalii care palesc in comparatie cu realizarile si prioritatile lui in materie de crima organizata. El este unul dintre primii lideri de sindicat care au construit o schema de transfer a proprietatii unei afaceri, din mainile proprietarilor de drept in cea a mafiotilor. Cum? Organizand greve pana la falimentul unui business, care era apoi cumparat de baietii cu accent italienesc (pe care i-a jucat mai tarziu De Vito). Evident, noii proprietari imparteau cu dl Hoffa profitul. Cand Hoffa, care controla deja toti soferii din America, s-a gandit sa ia controlul si in alte zone ale transporturilor, guvernul s-a alarmat: un astfel de om putea opri oricand o tara intreaga. Mineriada Made in USA a fost totusi evitata printr-o metoda simpla: desfiintarea institutiei pe care noi o numim "contractul colectiv de munca", prin care Hoffa izbutise sa obtina preturi mari si unice pentru transportul auto. Americanii, care urasc monopolul, n-au ezitat sa-l condamne pe cel sindical. Astfel incat intelegerile la nivel national in privinta preturilor (care intre altele eliminau concurenta soferilor nesindicalizati) s-au prabusit o data cu Hoffa. Spre binele chiar al lucratorilor, pentru ca o industrie merge cu atat mai bine cu cat nu e legata de reguli. Piata stie mai bine decat sindicatul cat trebuie sa coste un serviciu...

Totusi sindicatul ramane o chestie populara, intrucat, la fel ca si casnicia, propune o chestie simpla: satisfacerea nevoilor biologice ale omului. Numai ca ambele predispun la burta si resemnare. Sindicatul ii tine pe oameni in slujbe, cand poate ca ar fi fost mai bine pentru destinul lor si al societatii sa incerce sa se adapteze la schimbarile din economie. E ca un foarte bun specialist in impaiere: pe dinafara fabrica arata ca vie, insa dedesubt nu sunt organe vii, ci paie inerte. Iar animalul impaiat nu poate sa alerge dupa prada.

Hoffa e un model si pentru destui dintre liderii nostri sindicali. Numai ca FBI-ul de pe Dambovita e deocamdata timid in anchete. Iar oamenii se multumesc cu ceea ce le ofera: iluzia de a sta linistiti, cu salariile indexate, in fabrica care ii tine si pe ei, si pe noi, prizonieri. Solutia ca sa scapam de el este aceeasi cu cea din politica: alegeri libere. Sau, daca nu se poate (pentru ca seful sindicatului e un om puternic si greu de schimbat), limitarea mandatului la o perioada oarecare. Presedintele n-are voie sa stea mai mult de 8 ani. De ce un altul (chiar mai puternic decat el) sa ramana mai mult?