Înaintea sărbătorilor

Astept si eu Invierea, ca orice om cu credinta, in speranta ca ne va aduce dovada de care avem nevoie, ca sa mergem inainte. Si sper, cu toata naivitatea, ca anul acesta nu voi mai vedea la slujba de de sambata noaptea o parada a modei, sper ca anul acesta curtea bisericii nu va mai reprezenta doar un loc de socializare, pentru care oamenii isi sacrifica timpul liber sau odihna ca sa arate cat sunt de legati de Dumnezeu.

Anul trecut nu mai tin minte cum a fost la slujba, de fapt, aproape ca nu mai tin minte nimic din ce s-a petrecut anul trecut... Dar acum doi ani, acum trei ani, stiu exact ce am simtit, cand am ajuns la biserica de langa casa mea si m-am uitat in jur cu dezamagire. Oamenii vorbeau intre ei, domnisoarele venite pe tocuri inalte se abtineau sa nu rada de glumele prietenilor care le insoteau. In acest timp, batranele nu aveau loc sa intre in curte, ci ascultau resemnate de afara o prelegere care, intr-adevar, pentru ele insemna ceva. Cand se imparte lumina (adusa sau nu cu elicopterul de vreun politician) se impart si oamenii spre case, nu mai avem rabdare, plus ca pe masa ne asteapta cateva feluri de mancare, sau macar cateva oua rosii.

Traditiile ar fi frumoase, daca si noi, oamenii, am fi frumosi. Moral, bineinteles. Nu ma plang de religia noastra, nu ma plang de felul in care am crescut si am invatat sa-mi traiesc convingerile, doar imi recunosc deceptia fata de felul in care ni s-au degradat reperele, asteptarile, dorintele. Nu mai avem aceeasi disponibilitate pe care o aveau batranii nostri, nici fata de credinta, nici fata de obiceiuri, nici fata de noi insine. Ne credem mereu mai buni decat ceilalti, ii judecam pe cei care pleaca repede de la biserica in noaptea de Inviere, ne suparam pe cei care vorbesc tare si fac gesturi nepotrivite cand, pana la urma, in ciuda micilor sau marilor diferente, suntem la fel ca ei.

Vrem nu vrem, generatiile cu care convietuim ne influenteaza si nu ne pot lasa indiferenti. Fie ca vorbim de generatia pe tocuri, fie ca vorbim de generatia 'frate'. Pe aceasta ultima as vrea sa o explic putin, ca sa nu apara confuzii. Generatia 'frate' este cea din care fac parte oamenii – ma feresc sa spun doar toti tinerii – care o data la doua-trei cuvinte spun cuvantul 'frate'. 'Ce vrei, frate, sa fac?', 'Hai, frate, mergi mai repede!' etc. Nu as avea nimic cu ei, daca gradele de rudenie nu ar insemna atat de mult pentru mine, la fel cum inseamna, cu siguranta, si pentru multi dintre dumneavoastra. Nu m-as mira sa aud, sambata noaptea la biserica, printre suspine discrete si sunet de ceara topita cazand pe mainile credinciosilor, alte si alte ticuri verbale din noul val, alte si alte formule de salut... la moda.

Astept si eu Invierea, ca orice om cu credinta, ca sa-mi gasesc pretext pentru a spune cuvinte frumoase celor pe care ii iubesc, ca sa-mi fie mai simplu sa deschid ochii in fiecare dimineata si sa-mi asum slabiciunile. Faceti si dumneavoastra acelasi lucru, veti vedea ca exista un sens pentru toate. Paste linistit!