Intelectualii critici si revolutiile din 1989

Revolutiile din 1989 au fost rezultatul resurectiei societatii civile, dar si al noului cadru reformator creat de Gorbaciov. Intelectualii critici au jucat un rol esential in aceste formidabile rasturnari.

English version Multa lume analizeaza in aceste zile rezultatele alegerilor locale, deci ma voi abtine sa spun mai mult decat ca se dovedeste, inca o data, importanta alternantei ca element-cheie al democratiei. Jocurile nu sunt facute, iar hegemonismul "partidului mare" nu este o fatalitate. Voi reveni insa asupra acestui subiect.

Ma intorc acum la temele mele predilecte, anume cele legate de istorie politica si intelectuala. Revolutiile din 1989 au avut cauze interne profunde, intre care declinul ideologic si moral al regimurilor leniniste, criza economica incurabila, disperarea sociala, dar si constituirea unor miscari de rezistenta ale societatii civile in statele comuniste din Europa Centrala. In urma cu 15 ani, in iunie 1989, aveau loc in Polonia primele alegeri libere din istoria blocului sovietic. Comunistii sufereau o infrangere umilitoare, iar sindicatul liber Solidaritatea devenea forta politica decisiva. In august 1989, Tadeusz Mazowiecki, un intelectual catolic si consilier al lui Lech Walesa, devenea prim-ministru. Aceste schimbari istorice nu s-ar fi putut petrece daca URSS ar fi continuat sa sustina asa-numita Doctrina Brejnev a "suveranitatii limitate". Intre timp insa, Mihail Gorbaciov, ales secretar general al PCUS in martie 1985, renuntase la aceasta viziune imperialista si proclamase o "noua gandire politica" in relatiile internationale. Gorbaciov sustinea necesitatea dezideologizarii relatiilor dintre state cu sisteme politice diferite. Nu mai putin important, asa cum a scris Adam Michnik, reformele lui Gorbaciov erau o tentativa de a raspunde marii sfidari pe care o reprezenta Solidaritatea. Reformatorii de la Kremlin incercau sa salveze ce se mai putea salva din institutiile sovietice.

Ce se petrecea in acest timp in Romania? Nicolae Ceausescu se opunea cu indarjire reformelor initiate de Gorbaciov. In discutii cu alti lideri din Pactul de la Varsovia, Ceausescu il acuza pe Gorbaciov de tradarea intereselor socialismului. Relatiile dintre cei doi conducatori erau extrem de tensionate. Ceausescu nu-si ascundea exasperarea in raport cu ceea ce el vedea drept o politica menita sa distruga socialismul. In veche traditie stalinista, Ceausescu concepea Romania ca pe un fel de fortareata asediata, opunandu-se oricarei tentative de liberalizare. In martie 1989, un grup de sase veterani comunisti ii adresau lui Ceausescu o scrisoare in care protestau impotriva abuzurilor dictatoriale. "Scrisoarea celor sase" nu cerea schimbarea sistemului, insa reprezenta un incredibil afront adus liderului absolut din partea unor figuri de seama ale propriei sale familii politice. "Scrisoarea" ramanea tributara logicii leniniste a partidului unic si nu critica Securitatea decat pentru excesele ultimei perioade. "Cei sase" erau fosti activisti, nu intelectuali critici.

Important era insa faptul ca national stalinismul autohton incepea sa fie pus sub semnul intrebarii de catre oameni care participasera direct la construirea sistemului comunist. Propaganda isterica legata de cultul lui Ceausescu si al sotiei sale era tot mai mult contestata, tot asa cum apareau proteste impotriva aberantei campanii de "sistematizare", menita sa distruga nenumarate sate. Vocile firavei, insa nu mai putin realei societati civile din Romania, incepeau sa fie auzite. Posturile de radio vestice au ajutat imens in aceasta privinta (pe primul loc se afla, desigur, Europa Libera, insa si celelalte posturi au contribuit masiv la mentinerea sperantei in Romania).

Intelectualii critici au contribuit in toate tarile din zona la distrugerea carcasei ideologice a unui sistem tot mai anacronic. In Romania merita pomenit dialogul dintre Dan Petrescu si Liviu Cangeopol, textele publicate in Agora, scrisorile Doinei Cornea. As mentiona aici interviul lui Mircea Dinescu, publicat in martie 1989 in ziarul francez Liberation. Ca istoric al prabusirii comunismului vad in acel interviu un efort de sincronizare cu atitudini similare ale unor intelectuali disidenti din Polonia, Ungaria si Cehoslovacia. Mircea Dinescu sesizase colosala sansa creata de reformele gorbacioviste: "Nu stiu daca Gorbaciov este sau nu considerat un bun conducator de catre popoarele de dincolo de Prut, dar pentru milioane de oameni care au tacut in umilinta zeci de ani in Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, RD Germana si Romania, el este un vestitor de bine, un mesia al socialismului cu chip uman". Cuvintele acestea, atat de limpede formulate, au dus la urmarirea continua a scriitorului, tinut practic in arest la domiciliu. Cei care si-au exprimat solidaritatea cu poetul hartuit si interzis, intre care Andrei Plesu si Mihai Sora, au suferit si ei efectele prigoanei. Reamintesc acest moment pentru ca el s-a petrecut acum 15 ani, demonstrand ca si in Romania existau voci ale demnitatii si ca societatea civila nu fusese complet anihilata. Exista deci o traditie a gandirii autonome pe care avem datoria sa o aparam impotriva uitarii ori denigrarii.