Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În toată lumea, preşedinţii cultivă câţiva din intelectualii de vază ai momentului, iar cei mai orientaţi fac mereu caz de postura lor de admiratori ai unor creatori cu faimă internaţională. E invers ca la noi: preşedinţii sunt cei care se declară mândri că pot fi prieteni ai acestor creatori. Nu marii intelectuali îi susţin pe preşedinţi în campaniile electorale, ci preşedinţii trag un profit politic, garantându-le necondiţionat libertatea de opinie.
Intelectualii lui Băsescu îşi aduc o mulţime de deservicii, fiindcă nu se pricep să-l explice şi ca om. Provin toţi din clasa criticilor puterii. Sunt intelectualii de ONG-uri şi de prezidii. Ca şi deputaţii şi senatorii care trec dintr-un partid în altul, după cum bate vântul sus, la şeful cu împărţeala, intelectualii de campanie ai preşedintelui par să se scuze când îl susţin. Ei îl apără în loc să-l definească.
Prin natura lui, un om care munceşte numai cu mintea e chinuit de dubii. Intelectualii lui Băsescu o şi arată. În rolul de critici ai puterii erau dezinvolţi, inspiraţi şi chiar talentaţi. În postura de susţinători sunt de prisos. Sunt crispaţi, se gândesc cum vor deconta mai apoi această corvoadă de campanie în faţa prietenilor, a publicului lor de pe vremea când atacau puterea în familie. Duplicitarii au miros.
Cu politicienii de meserie, lucrurile sunt clare: când sunt puşi să vorbească în numele partidului, zic tare, fără complexe, tot ce sunt mandataţi să zică. Sunt tonomate de partid. În restul timpului sunt persoane cu care te poţi înţelege. Au aerul că şi-au făcut treaba şi că au dreptul, ca orice om, la păreri, adesea pe lângă cuvântarea de propagandă.
Intelectualii Cotroceniului sunt timoraţi, în afara situaţiilor în care îi ţin partea făţiş preşedintelui. În sine, condiţia de intelectual de marcă şi susţinător declarat al unui om politic nu-i dezonorantă. Adevărul e că marea intelectualitate are şi o doză de bizarerie în comportament. Intelectualii lui Băsescu sunt vulnerabili în aceea că au doza de bizanterie, dar nu-s o mare intelectualitate. După ei nu rămâne şi o operă. Singurul cu o operă şi cu un prestigiu, rezultând din continuitate în creaţie, Cărtărescu, e asimilat cu eroare promoţiei de corişti. Cărtărescu, de fapt, a fost cel curtat de preşedinte, nu altfel.
Mircea Cărtărescu e unicul din analiştii muncii prezidenţiale a lui Băsescu sigur pe cauzalităţi, pentru că îl consideră pe preşedinte un personaj. Ţine de profesia sa de scriitor să-l povestească credibil ca personaj. Ca personaj, Băsescu e un noroc pentru romancieri. Dar să nu aibă de a face îndeaproape cu el, pentru că le dă peste cap toate priceperile.
În intervenţiile publice, la televiziuni, la întruniri, în scrieri, intelectualii de prezidii şi ONG-uri sunt mult mai puţin intelectuali decât politicienii de meserie. Se căznesc să intre în nişte roluri pentru care n-au antrenament şi nici caracterul eclectic al lucrătorului de partid. Parc-ar juca în filme proaste, cu activişti obligaţi să poarte salopete şi să-şi suflece mânecile când ajung în popor. Şi măcar dac-ar face-o pentru un viitor confortabil, de oameni scăpaţi de orice obligaţie contractuală.
Dar e abia începutul unei vieţi de agăţaţi. Poţi să spui că ai avut gripă şi nu o mai ai, dar nu poţi să spui că n-ai fost ce a văzut toată ţara că ai fost: un ziler şi o manta de vreme rea.
