x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Între ciocan și nicovală

Între ciocan și nicovală

de Daniel Apostol    |    24 Apr 2023   •   06:30
Între ciocan și nicovală

La est de vest, foarte mult la vest de est și înghesuită la mijloc într-un război la antipozi al intereselor economice.

Astfel se situează economia europeană față de cele ale SUA și Chinei, care se bat pentru supremație mondială. Cu câteva zile în urmă, publicația EUobserver semnala îngrijorarea Băncii Centrale Europene (BCE) cu privire la faptul că rivalitatea economică dintre SUA și China stoarce economia UE. 

Statele Unite și China sunt mari, puternice și influente și dispun de semnificative resurse economice și politice. În ultimii ani, problemele dintre cele două au crescut, în special legate de dispute comerciale, acuzații de furt de proprietate intelectuală, competiție tehnologică și tensiuni geopolitice.

Casa Albă a introdus tarife pentru mărfurile chinezești, în timp ce guvernul chinez a răspuns cu tarife proprii, ducând la un război comercial între cele două țări. SUA și China se luptă și pentru dominația tehnologică, în special în domenii precum rețelele wireless 5G, inteligența artificială și calculul cuantic. SUA au limitat accesul Chinei la tehnologia americană, în timp ce China a sporit propriile capacități tehnologice prin inițiative precum „Made in China 2025”. Apoi, ambele țări caută să-și extindă influența și să-și consolideze poziția globală. Acest lucru crește nervozitatea din Marea Chinei de Sud, dar și cheltuielile militare și instabilitatea politică mondială.

O analiză Harvard subliniază că „creșterea economică miraculoasă” a Chinei din ultimele patru decenii, cu o rată medie de patru ori mai mare decât cea a SUA, redefinește ordinea economică globală. China a înlocuit SUA, devenind atelierul de producție numărul 1 al lumii și partenerul comercial numărul 1 al majorității națiunilor din lume. China s-a impus ca veriga esențială în lanțurile globale de aprovizionare critice ale lumii. China a înlocuit SUA ca motor principal al creșterii economice globale, o treime din toată creșterea PIB-ului mondial din 2008 încoace având loc într-o singură țară: China. Iar în 2020, China a înlocuit pentru prima dată SUA, deținând cele mai multe dintre cele mai valoroase companii globale.

Pe de altă parte, dolarul american rămâne moneda de rezervă dominantă la nivel mondial, reprezentând 60% din rezervele valutare. În pofida aspirațiilor Beijingului, America rămâne lider în mai multe arii-cheie: dolarul rămâne moneda preferată în comerțul mondial, piețele de acțiuni din SUA rămân cele mai mari din lume, iar SUA conduc semnificativ în investițiile de capital de risc. Mai mult, SUA rămân de neegalat ca țară care atrage cei mai talentați inventatori și antreprenori din lume, oferindu-le libertatea și oportunitatea de a-și realiza visurile.

În răstimp, Europa exportă mai puțin în ambele țări, pierde investiții străine (în special în sectoare strategice precum tehnologia și infrastructura) și este victima unei „divizări tehnologice”. Schimbarea echilibrului de putere în politica globală, cu China și SUA încercând să-și extindă autoritatea, micșorează capacitatea Europei de a influența politica globală și de a-și promova interesele pe scena globală.

Președintele BCE Christine Lagarde avertiza că fragmentarea economiei mondiale în blocuri rivale, conduse de SUA și China, amenință să destabilizeze comerțul global, să crească inflația și să țină pe loc economia Europei. Totodată, înalți oficiali ai UE au cerut reducerea dependenței Europei de China, dar menținând parteneriatul cu Beijing. Șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, cere să se evite un nou război rece între „vest” și „orientul îndepărtat”, subliniind că UE trebuie să colaboreze cu China deoarece este cel mai mare creditor pentru țările emergente și are un impact enorm asupra luptei împotriva schimbărilor climatice.

Dar, așa cum menționa analiza Harvard citată, deși cursa nu este întotdeauna între cei rapizi, nici bătălia între cei puternici, națiunile cu PIB-uri mai mari au exercitat istoric o forță mai mare în relațiile internaționale. Analiza Harvard arată că, după cum ne-a învățat economistul Adam Smith, comerțul îmbogățește atât vânzătorul, cât și cumpărătorul, creând „o plăcintă” mai mare pentru toată lumea. Dar creează și rețele de interdependență asimetrică care îi avantajează pe unii față de alții.

Iar în apriga cursă pentru supremație dintre SUA și China, Europa se regăsește înghesuită pe o mică felie de „plăcintă", iar economia ei este prinsă între ciocan și nicovală.

×
Subiecte în articol: interese economice sua China