Omul ăsta e incurabil. N-a priceput nimic din ceea ce i s-a întâmplat. I-a trecut glonţul pe lângă ureche astă vară. Atât de aproape, cât să-i radă un perciune. Dacă nu se băgau stăpânii lui, era deja istorie. Şi, probabil, dădea cu subsemnatul pe la ţuluşii noii puteri. Degeaba, oricât s-ar preface uman, el trăieşte-n altă realitate. Una mică şi meschină, a lui. Acolo-i un soi de sultan. Care se confundă cu statul. Al cărui şef se visează. Şi se autointitulează.
Luni a chemat lumea la palat. Ca să anunţe că el e interesul naţional. Şi statul de drept, la pachet, să nu facă aiurea două drumuri până la pupitrul pe care s-a scris singur. Marţi a ajuns să-şi traducă singur şi-n direct declaraţiile. Că o ţară întreagă-i proastă şi nu-l înţelege. Iar musteşte de îngrijorări pe bază de stat de drept şi interes naţional, cu peronul pe partea dreaptă. Altfel, prin republică, situaţia-i sub control. Lumea face foamea, el o arde romantic pe raportul de la Bruxelles. Săracii stau cu mâna întinsă-n trafic, după o bucată de pâine, el le dă cu MCV-ul în cap. Să le treacă naibii foamea, că ţara traversează momente dificile pe relaţia Barroso-Merkel-Reding. Doar n-o să facem un capăt de ţară din nivelul de trai. Şi, vorba lu' Copos, oricum planeta se scufundă.
Toţi avem micile noastre efuziuni de mândrie internă. Ne încărcăm cu ele. Da' lui, după neagra perioadă de autoflagelare-n garaj, a-nceput să-i fie iar tare drag de el însuşi. Şi nu prea ştie cum să şi-o spună. Aşa că iese-n fiecare seară la tv, ca-n vremurile bune. Şi se miră-n gura mare peste ce nenorocire l-au pus americanii guvernator. Parcă a ajuns preşedinte alaltăieri seara pe la mijitul zorilor, după ciorba de potroace. Mi-e că mâine-l ia capu' şi, după ce rade un gît de interes naţional, pune iar mâna pe molecular. Şi, când se cere-n direct la cine ştie ce şezătoare televizată, sigur afuriseşte lumea live. Fiindcă statul de drept neîndoit cu apă pică greu pe burta goală. Psihologic vorbind, ar trebui să-şi facă emisiune tv. S-o dea pe bune, dacă tot are omul chemare. I-ar face bine la feng shui. Decât patul de cuie al lui Lăzăroiu, mai bine un soi de "Alo, Presidente!”, al lui Chavez. Să-l sune pacienţii, să le răspundă la toate îngrijorările. Dar zău că 18:30 nu-i pe slotul orar potrivit. O aşteaptă lumea pe Greaca şi stă pironită-n Antena 3, nu mai e loc pe piaţă şi pentru el. Publicul lui stabil se uită noaptea-n geam la televoting şi află dacă Cioacă şi-a făcut nevoie între Rucăr şi Bran…
Citește pe Antena3.ro

