x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Inutila gâlceavă

Inutila gâlceavă

de Adrian Vasilescu    |    25 Mai 2009   •   00:00
Inutila gâlceavă

Economiştii români au un nou motiv de gâlceavă: "Recesiunea tehnică". Numai că acest concept, ce a fost formulat pentru întâia oară prin anii ’70, într-un articol publicat în New York Times, are relevanţă şi semnificaţii.ările cu structuri ale acti­vităţii economice prea puţin schim­bă­toare de la un trimestru la altul.



Nouă, românilor, nu ne spune prea mult. Fiindcă la noi structura consumului, de fapt structura întregii activităţi econo­mice, diferă atât de mult de la un trimestru la altul, încât nu se potriveşte deloc să comparăm PIB-ul din trimestrul IV 2008 cu PIB-ul din trimestrul III al aceluiaşi an. Şi mai ales să tragi de aici concluzia - cum a făcut-o Institutul Naţional de Statistică, după ce s-a încumetat să facă un astfel de calcul pentru prima dată în istoria sa - că România a intrat pe creştere economică negativă încă din 2008, în al patrulea sfert de an.

Formula clasică rămâne cea mai potri­vită pentru noi. Trimestrul IV din 2008  se suprapune semnificativ, pentru o comparaţie cu adevărat relevantă, peste trimestrul IV din 2007. Iar trimestrul I din 2009 peste trimestrul I din 2008. De unde putem vedea că prima rată negativă de creştere economică a fost înregistrată în 2009, în primul sfert de an. Ne-am confruntat cu criza financiară în 2008, dar abia în primul trimestru din 2009 ne-a lovit şi o creştere negativă. Dacă această tendinţă va continua şi în trimestrul II, România va fi oficial în recesiune. Care sunt semnele rele ale recesiunii? Fără o ordine anumită, număr câteva: bugetul, care continuă să înre­gistreze sold negativ; deficitul de cont curent, aflat în coborâre dramatică în acest an; raportul dezechilibrat dintre salarii şi productivitatea muncii; raportul dezordonat dintre producţie şi consum... Toate aceste semne se constituie
într-un sistem de presiune pe creşterea economică. În linia întâi însă - la "baionetă", aş putea spune - se înfruntă doi vajnici luptători: cererea şi oferta de valută.

Să nu uităm că, acum, în  plină criză, cererea de valută este foarte mare, iar acest aspect are mai multe cauze. De pildă, sunt bănci care - analizând piaţa locală - şi-au făcut o socoteală simplă, ce ar putea să fie greşită, dar ea există. Acele bănci şi-au spus: "Va fi nevoie de valută în următoarea perioadă, iar valuta s-ar putea să se scumpească. Hai să cumpărăm acum cât mai multă, ca să avem suficientă"! În sistemul bancar, acest lucru se numeşte "poziţie valutară lungă"... Probabil că s-au înşelat.

Sigur, valuta e mai puţină acum. Şi mai scumpă. Din acest motiv, toţi ochii sunt îndreptaţi către afluxul valutar; de fapt, către intrările de valută din afară şi către ieşirile de valută. Ne vom obişnui greu cu această nouă realitate. După ce, în vara lui 2006, bunăoară, un coleg de-al meu, de la Banca Naţională, a scris un articol intitulat "De unde atâta bănet?". Era, practic, expresia unei spaime. Prea mult flux valutar către România provoca inconfort. Atunci, în 2006, din cauza acestui "bănet", care intra în ţară, leul a avut chiar o evoluţie spectaculoasă. În acel an, agenţiile internaţionale au făcut un clasament al monedelor naţionale ce au avut cel mai puternic dinamism, iar leul a fost declarat "moneda cea mai dinamică". Dacă vă mai amintiţi, guvernatorul Băncii Naţionale a făcut atunci o precizare, spunând că leul a ajuns un fel de "Rocky", adică şi-a cam luat-o în cap.

A urmat chiar o apreciere mult prea mare a leului, în 2007, dată de acest aflux.
Apoi, câtă vreme nu a fost criză mondială, intrările de valută au continuat. Şi - deşi a trecut "spaima" cu "de unde atâta bănet" - afluxul a continuat şi în 2008, până prin vară.
Ce făcea Banca Naţională în acea perioadă? Aş spune că a luptat din greu pentru a face "curăţenie" în piaţă, adică se străduia să nu lase în bănci acea supralichiditate care lua amploare şi le sufoca. Treabă complicată. Căci trebuia să calculeze foarte bine, lăsând întâi piaţa să-şi spună cuvântul, pentru că de valuta asta aveau nevoie în primul rând companiile româneşti, pentru retehnologizări, investiţii, importuri, şi apoi să dea drumul pompelor de absorbţie. De aceea, BNR a trebuit să-şi delimiteze foarte bine fiecare mişcare, în conformitate cu capacitatea de absorbţie a pieţei. Acum e invers. Valuta e mai puţină şi mai scumpă şi BNR a schimbat macazul. Începând cu 24 mai, rezerva minimă obligatorie, pentru pasivele în valută de peste doi ani, va reveni în băncile comerciale. Începe o altă etapă, la fel de complicată.

×
Subiecte în articol: editorial trimestrul valuta