x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Istoria ca telenovela - Obiceiul de a strica

Istoria ca telenovela - Obiceiul de a strica

de Ion Cristoiu    |    02 Iul 2006   •   00:00
Istoria ca telenovela - Obiceiul de a strica

Pana la Lovitura de stat din 2 mai 1864, data de Al. I. Cuza, la sefia guvernului, se perinda o descumpanitoare succesiune de prim-ministri.
Inainte de realizarea efectiva a Unirii, in Moldova succesiunea cabinetelor arata astfel:

  • Guvernul Vasile Sturdza (17 ianuarie - 6 martie 1859) - nici trei luni;
  • Guvernul Ioan Ghica (8 martie - 27 aprilie 1859) - o luna si ceva;
  • Guvernul Manolache Costache Epureanu (27 aprilie - 10 noiembrie 1859) - 7 luni;
  • Guvernul Manolache Costache Epureanu (10 noiembrie - 3 aprilie 1860) - 4 luni;
  • Guvernul Mihail Kogalniceanu (3 aprilie 1860 - 17 ianuarie 1861) - 9 luni;
  • Guvernul Anastasie Panu (17 ianuarie - 26 septembrie 1861) - 9 luni;
  • Guvernul Alexandru Moruzi (5 octombrie 1861 - 22 ianuarie 1862) - 3 luni.

    In Tara Romaneasca
  • Guvernul Ioan Al. Filipescu (25 ianuarie - 27 martie 1859) - 2 luni;
  • Guvernul Constantin Cretulescu (27 martie - 6 septembrie 1859) - 6 luni;
  • Guvernul Nicolae Cretulescu (6 septembrie - 11 octombrie 1859) - o luna;
  • Guvernul Ion Ghica (11 octombrie 1859 - 28 mai 1860) - 7 luni;
  • Guvernul Nicolae Golescu (23 mai - 13 iulie 1860) - 2 luni;
  • Guvernul Manolache Costache Epureanu (13 iulie 1860 - 14 aprilie 1861) - 9 luni;
  • Guvernul Barbu Catargiu (30 aprilie - 12 mai 1861) - 12 zile;
  • Guvernul Stefan Golescu (12 mai - 11 iulie 1861) - 2 luni;
  • Guvernul Dimitrie Ghica (19 iulie 1861 - 22 ianuarie 1862) - 6 luni.

    Dupa Unirea efectiva, din 1862, putem vorbi despre Guvernele Romaniei.
    Astfel:
  • Guvernul Barbu Catargiu (22 ianuarie - 24 iunie 1862) - 5 luni;
  • Guvernul Nicolae Cretulescu (24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863) - un an si patru luni;
    Urmeaza Guvernul Mihail Kogalniceanu (11 octombrie 1863 - 26 ianuarie 1865) - un an si trei luni.

    CAUZE. Lungimea neobisnuita isi are explicatia, printre altele, si in Lovitura de stat de la 2 mai 1864. Dictatura lui Cuza transforma Parlamentul intr-o armata de soldatei ridicatori de maini. Nu mai are cine sa dea jos Guvernul. In afara de Domnitor, evident. Instabilitatea guvernamentala e o realitate mai mult decat evidenta. E tipatoare. Ea isi are cauza in conflictul dintre Domnitor si Parlament.

    Al. Ioan Cuza e reformist. Vointa sa intra in conflict cu majoritatea, crancen conservatoare. Cum Guvernul e impus de Domnitor, deputatii se razbuna pe Cuza doborand guvernul. Asa se face ca, in doar trei ani, in Moldova s-au schimbat 7 guverne, iar in Muntenia 9. Media de ramanere in fruntea tarii: sase luni, sase luni si ceva. Asta fara a mai pune la socoteala ceea ce am numi azi remaniere guvernamentala. In interiorul celor doua-trei luni de executiv, la unele departamente se succed cite 3-4 ministri. Ca, de exemplu, in Guvernul Manolache Costache Epureanu (10 noiembrie 1859 - 3 aprilie 1860), cand au loc sapte remanieri.

    Ritmul schimbarilor la nivel de executiv e o realitate remarcata de toti observatorii. In eseul sau, Viata lui Cuza-Voda, Dimitrie Bolintineanu ne ofera un peisaj halucinant: "Intr-un timp foarte scurt se schimbara mai multe ministere (guverne - n.n.), in fata cu o Camera de opozitie sistematica, pe care Domnul nu o putea dizolva, cu speranta ca deputatii sa fie inlocuiti de alti deputati. Domnul era nevoit a schimba doar ministerul. Aceste schimbari, duse afara din tara, trecura de proverbiale. Ambasadorul Frantei, primind intr-o zi pe agentul tarii (ambasadorul - n.n.), il intreba razand daca vine sa-i anunte schimbarea ministerului".

    Observa Dimitrie Bolintineanu: "Orice nou ministru venea, strica ceea ce facuse, bine sau rau predecesorul sau, lasand a desface mai tirziu urmatorul sau ceea ce facuse el, astfel ca toata actia guvernelor nu mai era decat o lupta in care ministrii care veneau stricau ceea ce faceau ministrii care se duceau!". Dupa decembrie 1989, guvernele nu s-au schimbat in ritmul trepidant de pe vremea lui Cuza. Obiceiul de a strica tot ceea ce a facut predecesorul s-a pastrat insa. De la ministru pina la premier.

    NIMIC NU SE PIERDE

    10 MAI 1930. La parada traditionala, pe post de rege al Romaniei, un pusti de 9 ani. La moartea Regelui Ferdinand, Mihai e proclamat sef al statului. Un sef de stat in pantaloni scurti. Puterile regale sunt exercitate de Regenta. Peste o luna, la 8 iunie 1930, Regele-copil va fi detronat de tatal sau, Carol al II-lea.

    LUMEA PRIN CARE TREC

    Ca si dupa decembrie

    Recitind Jurnalul lui Constantin Sanatescu (foto) descopar, consemnat in 29 decembrie 1944: "Am luat parte la sedinta Consiliului Superior al Ostirii, care a fost convocata spre a examina urmatorul caz, foarte curios: comisia rusa a trimis Ministerului de Razboi o adresa prin care cere sa se cerceteze situatia urmatorilor generali, pentru a fi reintegrati in armata: Constantinescu Haralambie din artilerie; Serpescu Benedict din infanterie; Enescu Stefan din artilerie; Gomoescu Gheorghe din intendenta. Acesti ofiteri generali lipsiti de demnitate au reclamat comisiei rusesti ca ei au fost scosi din armata pe nedrept, de regimurile de dictatura. Analizand situatia fiecaruia, am vazut ca: primul a iesit din armata fiind pensionat, caci atinsese limita de varsta prescrisa de lege; al doilea si-a dat demisia de bunavoie; al treilea a avut purtare urata in strainatate, cu ocazia unei vizite; al patrulea a fost scos pentru abuz de putere si nepricepere bine constatata in conducerea serviciului. Am raspuns comisiei rusesti ca reclamatia ofiterilor este neintemeiata si ca vor sa profite, aratand si toata documentarea". Care va sa zica, respectivii s-au plans rusilor ca suferisera pe vremea dictaturii si, in consecinta, cereau sa li se faca dreptate. Chestia asta cu suferitul sub odioasa dictatura s-a repetat dupa decembrie 1989. Pana si azi, mai sant gainari (in sens propriu, ei furand gaini) condamnati pe vremea lui Ceausescu, care-si fac un titlu de legenda din faptul ca ar fi suferit, vezi Doamne!, in regimul trecut.

    BARFE

    Un ardelean prevazator

    Pentru Notele de calatorie de la Athos citesc (e drept, pe sarite) cele cinci volume de memorii ale lui Ion Brad, fost ambasador la Atena. De la inceput imi sare in ochi un amanunt. Autorul reproduce Note trimise la Bucuresti si Note primite, scrisori expediate din tara nu numai de prieteni, dar si de colegi de breasla scriitoriceasca. Asta inseamna ca autorul s-a gandit la viitoarele memorii inca de pe vremea cand era ambasador, inainte de prabusirea regimului comunist, al cenzurii. Va fi socotit el ca le poate publica sub Ceausescu?! Intrebare legitima daca ne gandim ca si daca s-ar fi rezumat la elogierea lui Ceausescu Externul, tiparirea lor ar fi fost imposibila. Era de neconceput ca un ambasador sa scrie din intimitatea functiei sale. Sau, mai stii? Va fi luat in calcul si evenimentele din decembrie 1989, singurele care i-ar fi dat sansa sa-si vada tiparite memoriile. De folosit. Din prefata cartii lui Alecsandru Dutu, "Intre Wehrmacht si Armata Rosie. Relatii de comandament romano-germane si romano-sovietice (1941-1945)", retin o vorba a feldmaresalului german von Moltke, citata in Memoriile sale de Hans Friesner, comandantul Grupului de Armate "Ucraina Sud", cel care l-a vazut ultima oara pe Maresalul Antonescu (foto), in dupa-amiaza lui 22 august 1944: "In toate coalitiile interesele aliatilor coincid numai pana la un anumit punct". O retin ca valabila pentru orice fel de coalitie: electorala, de guvernare, de razboi, ba chiar si de mers la furat cirese.

    SECOLUL XX

    FEBRUARIE 1974. Expulzat din URSS, marele romancier Alexandru Soljenitin ajunge la Copenhaga. Detinator al Premiului Nobel pentru Literatura, Soljenitin e un scriitor rus, nu roman.
  • ×