Istorii care nu se mai repeta

Se vor implini la toamna doi ani. A trecut asadar ceva timp de cand Banca Nationala a declarat public ca isi va rari interventiile pe piata valutara. In tot acest timp, leul si-a aratat coltii. Practic, a castigat puncte si fata de euro, si fata de dolar. Multi au spus: un simplu foc de paie; reculul va fi cumplit.

Multe preziceri mizau pe o cadere dramatica a leului. Razboi psihologic? Neintelegere a mersului pietei valutare? Numarul celor care sufera cand se intareste leul nu-i tocmai mic.

In primul rand sufera cei care au acumulat valuta: euro sau dolari. Ei viseaza intr-o destabilizare a leului, care le-ar aduce enorme castiguri.

Sufera, apoi, cei care in export nu mizeaza pe competitivitatea marfurilor, ci pe curs. Ei asteapta un euro mai scump (si deci un leu mai ieftin) ca sa castige din acest joc.

Fireste, spera sa traiasca repetarea trecutului. Caderile leului, in anii trecuti, in fiecare toamna, faceau regula. Dar asta se intampla in trecutul ceva mai indepartat. In trecutul apropiat, leul n-a mai cazut.

Teoria e limpede: inflatia si cursul se misca impreuna. Inflatia, in scadere, intareste leul. Apoi, leul ceva mai tare induce un minus de inflatie. Un recul dramatic e imposibil.

E adevarat ca economia se dovedeste a fi o succesiune de fenomene complexe, a caror dinamica nu este deloc liniara. Se mai inchid intreprinderi, mai cresc salarii fara suportul productivitatii muncii, mai sunt preturi administrate, care urca peste media inflatiei. Mai exact, a dezinflatiei. In acelasi timp insa, datorita faptului ca pietele incep sa functioneze, se reduce numarul supracapacitatilor de productie nefolosite sau prost folosite; se restrang structurile de cost supraincarcate; continua reducerea personalului supraponderal, care in intreprinderi afecteaza productivitatea muncii, iar in institutii contribuie la cresterea deficitului bugetar.

Cursul leului scapa, in acest fel, de o serie de presiuni. Alaturi de inflatie sunt inca multi indicatori care influenteaza cursul. Daca unii dintre ei se imbunatatesc - si avem destule semne pozitive - , atunci nu avem de ce sa ne temem de o destabilizare a pietei valutare. Impotriva celorlalti insa, care nu se imbunatatesc, cursul flotant e o arma eficienta.

Daca BNR ar fi mizat pe un curs fix, viata i-ar fi fost mai usoara. Faptul e cunoscut de multa vreme. Inca dupa suprimarea convertibilitatii dolarului in aur, in 1971, cand monedele statelor dezvoltate au parasit fixismul traditional si au acceptat cursurile flotante. A fost o constrangere dureroasa. Nimeni nu a renuntat insa de bunavoie la patul caldut oferit de cursurile fixe. Flotarea monedelor constituia unica sansa de aparare in momentul in care deficitele persistente ale balantei de plati si miscarile de capitaluri provocau perturbari in economie.

Viata la inaltimea cursurilor flotante s-a dovedit a fi grea. Dar sigura. Intre confort si siguranta, BNR a ales siguranta.