Jurnalul Naţional vă prezintă �n premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un rom�n rupt �n fund", care va apărea �n cur�nd �n librării. După "Prin Irakul Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmare a unei călătorii la Havana �n 2001, după prăbuşirea comunismului.

P�nă la Revoluţia din 1959, Cubei i s-a spus Bordelul Americii. �n vacanţă, ba chiar şi �n week-end, mulţi americani, bărbaţi �ndeosebi, luau avionul sau vaporul şi dădeau o fugă p�nă la Havana. Aici găseau tot ceea ce-şi doreşte un cetăţean stresat de capitalism: soare, petreceri, băutură, lipsă de griji, femei.

Supăraţi rău de tot pe faima anterioară a Cubei, Fidel Castro şi ai lui s-au apucat de �ndată să transforme ţara dintr-un bordel vesel �ntr-un combinat imens. Dintr-un loc al dezmăţului de seara p�nă dimineaţa �ntr-un loc al muncii de dimineaţă p�nă seara. Barmanii au devenit oţelari. Prostituatele, lucrătoare la strung. Iar văcsuitorii de ghete, care c�ştigau �ntr-o zi de la o singură pereche de pantofi americani mai mult dec�t c�ştigă acum pe lună un membru de onoare al Academiei cubaneze, s-au făcut tăietori de trestie-de-zahăr. N-au fost singurele schimbări �n cr�ncena bătălie cu trecutul, angajată de regimul castrist, sub semnul unui principiu de largă răsp�ndire �n istoria modernă: orice regim revoluţionar �şi propune să construiască o lume nouă. Şi, cum �n privinţa construitului chiar şi o lume nouă ridică probleme, orice regim revoluţionar se apucă mai �nt�i de un lucru mult mai uşor: dăr�matul. Dăr�matul, la r�ndu-i, ia timp, energie, dar mai ales bani. Astfel că, nu de puţine ori, regimul revoluţionar renunţă la construirea unei lumi noi. Se mulţumeşte cu dăr�matul pur şi simplu. La Havana au dispărut multe dintre vechile nume de pieţe, de clădiri, de străzi. Plaza Vieja (Piaţa Veche) a devenit � se �nţelege � Plaza Nueva (Piaţa Nouă). Dovadă a voinţei de a şterge vechiul nu numai de pe faţa păm�ntului, dar şi din fondul principal de cuvinte cubaneze. Asemănător, Strada Sicriului s-a transformat �n Strada Sabiei, Bulevardul Carlos al III-lea, �n Bulevardul Salvador Allende, Bulevardul Reginei, �n Bulevardul Simon Bolivar. N-au scăpat schimbărilor de nume nici artere faimoase. Paseo del Prado s-a făcut Paseo de Marti, Malecon, Avenida Maceo. Multe personalităţi ale lumii au poposit �n Cuba pentru a-şi face de cap o zi, două, o săptăm�nă, chiar şi un deceniu. Aşa şi-a creat ţara un trecut glorios de loc de trecere pentru scriitori şi artişti celebri, politicieni de faimă, războinici şi aventurieri.

Avantajul unui eşec

Noii şefi ai Cubei au reuşit să schimbe numele străzilor şi pieţelor care amintesc de trecut. N-au reuşit să schimbe �nsă şi trecutul propriu-zis. Şi au fost tare m�hniţi. Timp de treizeci de ani, El Comandante en Jefe a cerut cubanezilor să se facă oameni noi. Femeilor să renunţe la provocările erotice şi să se dedice educării revoluţionare a copiilor. Bărbaţilor să lase chitara şi să ia puşca. Sau, �n cel mai rău caz, bormaşina. N-a reuşit. Şi-a fost tare m�hnit. După căderea comunismului, Cuba, p�nă atunci o �ntreţinută a Estului, s-a trezit fără pensia anuală de petrol, materii prime, alimente. C�nd, pentru a se salva, a reintrodus turismul cel mai capitalist �n insulă, Fidel Castro şi-a dat seama că avea nevoie � o nevoie disperată � de Cuba de odinioară. De ţara de dinainte de Revoluţie. Nu ne numărăm printre cei care au fost intimi cu Fidel Castro. Nu suntem Celia Sanchez, legendara sa tovarăşă de luptă şi de pat. Nu suntem nici Gabriel Garcia Marquez, faimosul său partener de taifasuri de nopţi �ntregi. Nu suntem nici măcar Danielle Mitterand, doamna lui Mitterand, cu vădite tentaţii de a i se spune Tovarăşă. Nu-i ştim, aşadar, momentele de bucurie din ultimii paisprezece ani. Sigur e �nsă că unul dintre ele, poate cel mai important, a fost, indiscutabil, cel c�nd a descoperit eşecul eroicei sale lupte. C�nd a constatat, aşadar, că femeile cubaneze şi bărbaţii cubanezi n-au devenit totuşi oameni noi. E uşor de imaginat că turismul n-ar fi adus nici măcar un dolar �n insulă, dacă femeile, d�nd curs indicaţiilor lui Fidel Castro, ar fi devenit de-adevăratelea revoluţionare. Ce turist s-ar mai fi ostenit să călătorească p�nă-n Cuba ca să-şi dea �nt�lnire cu o vajnică luptătoare �mpotriva imperialismu-lui american? Cine ar mai fi dat dolari ca să vină �ntr-o ţară �n care femeile, �n locul unui sărut, l-ar blagoslovi cu o tovărăşească str�ngere de m�nă? Slavă Domnului!, ar trebui să-şi spună Fidel Castro, cubanezii nu s-au schimbat deloc �n cei 30 de ani de comunism. Pentru că făurirea omului nou a fost un eşec de proporţii, turismul aduce anual miliarde de dolari Cubei. Tocmai pentru că locuitorii insulei au rămas aceiaşi � lucrători �n bordelul Americii � sporeşte an de an numărul turiştilor străini, atraşi de faima mulatrelor disponibile, a bărbaţilor �ndatoritori, a atmosferei de lasă-mă să te las. Numai �n 2005, de exemplu, au trecut prin insulă două milioane de turişti. A fost de-ajuns ca El Comandante en Jefe să anunţe re�ntoarcerea turismului şi a dolarului, pentru ca toate trăsăturile vechii Cube să revină spectaculos, de parcă nici n-ar fi fost cele trei decenii de transformare revoluţionară a omului. A revenit, astfel, �n deplină putere, obiceiul de a c�nta pentru străini. Şi alte ţări ale lumii folosesc c�ntatul pentru ca turistul posesor de cont sau de portofel să se simtă bine pe alte meleaguri dec�t cele natale. �n Cuba, c�ntatul e pe toate drumurile. Ţi se c�ntă unde nu te g�ndeşti şi c�nd nici nu te aştepţi. La Floridita nici nu ne aşezăm bine să luăm pr�nzul, punct de răscruce �n traseul Vizitarea Havanei, că şi ancorează la masa noastră (altfel posomor�tă, deoarece n-apucasem să ne cunoaştem şi nici n-aveam să apucăm) trei inşi dispuşi să c�nte tot ce doream. Invitaţia de a ne formula preferinţele ne-a descumpănit niţel. Cum cei mai mulţi din grup se concentraseră pe dezbrăcatul unui pui fiert, dinspre noi a venit o tăcere descurajantă. Cubanezi � o sinteză unică dintre amabilitatea latino-americană şi consecvenţa revoluţionară � membrii formaţiei nu s-au dat bătuţi. Şi, totuşi, ce vrem să ne c�nte?! Cum nu lăsau impresia că vor pleca cu una, cu două, englezul grupului, obişnuit să trateze cu băştinaşii de pe vremea colonialismului britanic, le-a aruncat: c�ntece cubaneze! At�t le-a trebuit celor trei! Ne-au ţinut �n c�ntece p�nă la prăjitură!

Nevoia funciară de a c�nta

Ajung�nd la ranchul din complexul Las Terrazas, suntem invitaţi la un soi de bar �n aer liber, să servim un păhărel din celebrul Mojito (un coktail din Havana Club, suc de lăm�ie verde, �n care s-au pus c�teva frunze de mentă). Nu pe gratis, Doamne fereşte!, ci din suma dată pentru �ntreaga călătorie. Sorbim o �nghiţitură şi ne pregătim să ne exprimăm cu voce tare consideraţiile pozitiv. N-apucăm. Apărut din boscheţi, din iarbă verde, un grup vesel s-a pus pe c�ntat. �n drum spre aeroport, pe Autostrada Varadero � Havana, oprim la Popasul Bucanero. O improvizaţie din lemn negeluit, cu un bar sărac şi c�teva mese fără faţă de masă. De cum se opreşte autocarul, ne şi ia cu asalt o formaţie de Rumba. �i zice El Quiquiriqui. Patru chitare, tobe, un c�ntăreţ cu un soi de tamburină. Solistul are microfon. Sunt cubanezi. Adică irezistibili. Sf�rşim, aşadar, prin a ne da �n stambă, deşi suntem oameni serioşi. C�ntăm de mama focului �mpreună cu formaţia. Iar formaţia ne �nsoţeşte, lupt�nd cu instrumentele, p�nă ne urcăm �n microbuz. Ba chiar continuă să c�nte şi după ce maşina se pune �n mişcare. De o parte şi de alta a autostrăzii sp�nzură �n aerul tropical binecunoscutele lozinci: "Principiile noastre nu se negociază!", "Patria o muerte!". Gardul unui stadion proclamă că "Revolucion es construccion". Nu �nt�mplător stadionul aparţine complexului "Venceremos!". Le concurează nemilos afişe anunţ�nd triumfătoare că aici ţine concerte non-stop o formaţie de Rumbas. La Caf� O Reilly, o trupă c�ntă de rupe păm�ntul de pe la 11 dimineaţa.

La intersecţia Rampa cu Malecon se str�ng seară de seară grupuri de tineri care dansează samba interpretată de o formaţie ad-hoc. Pe margine, turişti străini căsc�nd gura �nc�ntaţi. Din c�nd �n c�nd, c�te o mulatră stas se rupe din zbenguit şi ia de m�nă, trăg�ndu-l după ea, irezistibil, pe un turist �n şlapi, pantaloni scurţi şi pălărie de paie. După ce-l muncesc de-i iese sufletul şi-i dau peste cap toate principiile de tată de familie, junele �l lasă la vatră.

Lu�nd un alt turist străin. Dulce �ncercatul e roşu tot de fericire că şi-a făcut de cap departe de căminul conjugal. Şi �şi jură că o să mai vină �n Cuba. Cubanezii şi-au păstrat neatinsă, timp de 30 de ani, nevoia funciară de a c�nta. Deşi, �ntre noi fie vorba, după trei decenii de strigat lozinci antiimperialiste, p�nă şi Madona ar fi renunţat. Şi, c�nd turismul a cerut-o, plăcerea asta unică, �nscrisă �n fibra din ad�ncuri, a revenit ca şi cum nici n-ar fi dispărut niciodată.

Va urma