Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Formularea de mai sus, la fel de misterioasă ca şi alte expresii de argou, defineşte cumva eleganţa vestimentară masculină. Dacă face aluzie sau nu la aspectul precar al unui bărbat în timpul probei la croitor, nu contează. Ce merită de reţinut este că produsul final al muncii croitorului, costumul de haine, a devenit ceva mai mult decât o uniformă a capitalismului. Mulţi reporteri au comentat pe larg faptul ca la recenta lor întâlnire, preşedintele american Barack Obama şi Hu Jintao, conducătorul Republicii Populare Chineze, purtau costume practic identice, de culoare bleumarin.
Perceput ca un simbol al conformismului (să nu uităm că insulta favorită a unui hippie pentru un burghez era: „costumatul ăla”), costumul a fost respins ostentativ şi cu perseverenţă de computerişti. Titanii din Silicon Valley, Steve Jobs de la Apple, Mark Zuckerberg de la Facebook şi Sergei Brin de la Google, nu poartă costume, orice s-ar întâmpla. Faimosul comedian de televiziune Jay Leno refuza de decenii să-şi cumpere un costum, mulţumindu-se cu ce găseşte în garderoba NBC-ului.
Toate bune şi frumoase, dar acest simbol capitalist, citadin şi conformist a apărut printr-un apel la economie, austeritate şi modestie. O epidemie de ciumă a lovit Londra anului 1665, urmată după un an de un incendiu pustiitor. Regele Charles al II-lea le-a ordonat curtenilor săi să se îmbrace în tunici, pantaloni şi cămăşi fără pretenţii. Pentru prima oară elitele erau obligate să poarte haine ceva mai modeste, renunţând la dantele şi jabouri.
Sobrietatea impusă câştigă teren după revoluţiile din America şi Franţa. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, Londra devine centrul mondial al croitoriei bărbăteşti, rândurile meseriaşilor localnici fiind întărite de croitorii europeni alungaţi de războaiele lui Napoleon. Experienţa acumulată prin realizarea de uniforme militare avea să contribuie la o viitoare eleganţă. Lipsea doar un catalizator al înnoirii. El apare exact atunci când era nevoie, la curtea lui Charles al IV-lea, iar numele lui este asociat pentru totdeauna cu conceptul, greu de tradus, de „dandy”. Se numea George „Beau” Brummel.
Scandalizează lumea buna cu obiceiul nemaiîntâlnit de a face baie (în apă caldă!) în fiecare zi şi cu ideile sale în materie de modă, susţinând că sunt importante materialul, croiala şi silueta, evitarea exceselor. „Nu e bine să arăţi ca un păun”, spunea Brummel, adăugând: „Dacă lumea întoarce capul după tine pe stradă, însemnă că nu eşti îmbrăcat cum trebuie”. Influenţat de arta Renaşterii, Brummel le cere croitorilor să scoată în evidenţă corpul uman, să folosească ţesături în culori stinse, instaurând ceea ce criticii de specialitate numesc „tirania monocromului”. Printre alte idei remarcabile atribuite lui Brummel se află şi invenţia pantalonilor lungi, care aveau să-i înlocuiască pe cei până la genunchi, purtaţi cu ciorapi. Se pare că a fost inspirat de uniforma cazacilor de pe Don. La rândul ei, cravata, alt component esenţial al „uniformei” capitalismului, îşi are originea în fularele colorate purtate la gât de mercenarii proveniţi din Croaţia. Ea va deveni cu timpul folosită pentru comunicarea nonverbală a apartenenţei purtătorului la o şcoală, un club sau o unitate militară.
Cartierul croitorilor de lux din Londra, Savile Row, a fost cândva locuit de medici şi chirurgi, care au migrat mai apoi spre Harley Street. Influenţa lor poate fi percepută în aşa-zisa „mânecă medicală” a hainei. Nasturii de la manşeta pot fi descheiaţi, ceea ce permite chirurgului să acorde asistenţă unei victime sângerande fără a se dezbraca de haină. Asta îi deosebeşte de membrii claselor sociale inferioare, care umblă numai în cămaşă, haina fiind rezervată duminicilor. Până în ziua de azi, costumele elegante, croite la comandă, au asemenea manşete, inutile, cu excepţia valorii simbolice.
Prin 1860, costumul bărbătesc, în forma sa actuală, îşi câştigă o supremaţie necontestată. Născut în atelierele situate între Piccadilly şi Regent Street, a rămas aproape neschimbat pe dinafară. Epoca modernă l-a modificat pe dinăuntru, şi aşa au apărut buzunarele pentru bilete de tren şi de autobuz, cele destinate stilourilor şi telefoanelor mobile, iar în curând buzunarele în care încape un iPad, asemănătoare cu cele în care vânătorii îşi transportau trofeele.
Citește pe Antena3.ro
Un om care nu se prea putea lăuda cu costume elegante a spus: „Să nu ne ruşinăm dacă purtăm haine ponosite, mai ruşinos e să avem idei învechite. Ar fi trist ca ambalajul să fie mai bun decât conţinutul”. Se numea Albert Einstein...
