Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vinerea trecută, la "Bizbazar", Moise Guran m-a întrebat dacă rata de schimb se poate duce sub 4,09 lei/euro. I-am răspuns că un recul sub 4,1 lei/euro e pur conjunctural, iar evoluţia cursului din zilele următoare mi-a dat dreptate, confirmând ideea că intervalul de variaţie 4,1-4,3 lei/euro indicat de guvernatorul Isărescu rămâne "în cărţi".
Să ne reamintim exact ce a spus guvernatorul în iulie 2009: "După părerea mea, cursul între 4,1 şi 4,3 lei/euro este stabil. Dacă avem 4,2 la mijlocul marjei e foarte bine". După această declaraţie, cotaţiile au rămas o bună perioadă de timp la 4,2 lei/euro, apoi, în octombrie 2009, cursul a crescut la 4,3, dar fără a depăşi limita superioară, după care, zilele trecute, a ajuns la 4,1, tot fără a se duce sub respectivul prag.
Nu doresc să intru în detaliile ultimei perioade de apreciere a leului, în care s-a putut sesiza o bancă centrală mai preocupată de finanţarea indirectă a bugetului statului, decât de ţintirea inflaţiei. Important este că atunci când a vorbit de 4,1-4,3 lei/euro, Isărescu n-a uitat să adauge că va deveni tot mai importantă corelaţia productivitate-salarii versus curs de schimb: "Dacă nu ne ocupăm de ea, nivelul actual (de curs - n.r.) nu va mai fi unul bun. (...) Noi considerăm că suntem într-o zonă de sustenabilitate pe dinamica actuală".
Haideţi să ne oprim câteva momente asupra formulei la care face referire guvernatorul BNR. Majorarea salariilor şi aprecierea leului pot surveni concomitent doar cu condiţia unor sporuri de productivitate superioare acestora. Cu alte cuvinte, leul se poate întări doar în cazul în care creşterea productivităţii depăşeşte semnificativ avansul salariilor. Dacă însă economia stă structural atât de prost încât consemnează simultan una dintre cele mai înalte rate ale inflaţiei şi una dintre cele mai puternice recesiuni din UE, înseamnă că productivitatea nu are cum să crească decât pe baza micşorării salariilor (respectiv a şomajului) şi/sau a deprecierii leului.
Aşadar, pentru a se obţine creştere economică în 2010 e necesar să aibă loc sporuri de productivitate. E drept că dacă împarţi valoarea adăugată realizată de companii la un număr mai scăzut de salariaţi rezultă o productivitate mai mare, dar astfel se micşorează şi consumul, ca urmare a disponibilizărilor. Cu alte cuvinte, de la un nivel încolo se observă cum cheltuielile scad, însă veniturile se reduc mai repede. Iar dacă pe lângă faptul că antreprenorii disponibilizează personal, se apucă şi guvernanţii să mărească taxele, se va vedea cum se compromit mai mult bazele creşterii. E posibil să se strângă ceva bani la nivelul dărilor care se măresc, dar se va observa cum se micşorează accelerat încasările din TVA, deoarece consumul din sectorul privat fie scade, fie "virează" spre economia subterană.
Acestea fiind spuse, una dintre puţinele variante de a genera sporuri de productivitate, capabile să stea la baza creşterii economice, ar fi ca BNR să încurajeze o majorare a cursului până spre 4,7 lei/euro, fără a se mai înregistra, în paralel, vreo creştere de taxe. În intervalul de variaţie 4,1-4,3 lei/euro creşterea economică este exclusă. La 4,1 lei/euro exporturile se sufocă, în timp ce importurile nu-şi reduc preţul, ci doar îşi majorează importatorii marjele de profit. Mai mult, la un curs redus, cei care-şi repatriază banii, pe fondul unui mediu de afaceri care se deteriorează, o fac mai uşor.
Până când BNR va lua o decizie privind ieşirea din actuala bandă de fluctuaţie, merită spus că după ce s-a văzut partea de jos a intervalului - 4,1 lei/euro -, urmează o mişcare spre cea de sus: 4,3 lei/euro. Ar fi fost de aşteptat ca BNR să realizeze achiziţiile care să imprime cursului o mişcare ascendentă, dar dacă de asta se vor ocupa speculatorii, în definitiv, e cam acelaşi lucru.
Citește pe Antena3.ro
