Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cele mai multe opinii publice influente pe care le citesc sau aud în perioada asta, de la stânga la dreapta spectrului politic și cultural, iau ca pe axiome afirmații precum „viața nu va mai fi niciodată la fel ca înainte”, „lucrurile nu vor mai reveni niciodată la normal” și „trebuie să construim o nouă normalitate”. Și, bineînțeles, extrem de rizibilul și enervantul slogan „Această criză reprezintă și o oportunitate”.
La prima vedere, aceste opinii sună extrem de credibil și nu există nicio îndoială de ce. Când totul e mai mult sau mai puțin închis, când ți s-a ordonat de către autorități să te încui în casă, iar părăsirea locuinței fără motiv „întemeiat” îți poate aduce o amendă consistentă sau chiar mai rău, când contactele umane normale sunt considerate periculoase, cum să nu te gândești că nimic nu va mai fi cum era?
Însă chiar aici e problema. Cum ar putea un om orbit de frică, fie ea spontană sau indusă, să judece cu luciditate ceea ce acum pare a fi „vechea normalitate”? Pentru că toate categoriile de suporteri ale acestei deocamdată misterioase „noi normalități” par să transmită în subtext că pandemia de coronavirus a fost cumva produsă sau măcar facilitată de vechile moduri de viață. Așa că soluția nu este ajustarea acestora, ci arderea lor din temelii, de parcă ar fi infectate cu noul virus.
Pe scurt, asta înseamnă că multe voci influente diferite cheamă la Revoluție. Bineînțeles, fiecare vede și înțelege Revoluția diferit. De exemplu, tabăra „verde”, impulsionată de imensa reducere a emisiilor CO2 cauzată de blocarea economiei prin restricții, îndeamnă la elaborarea de Green Deal-uri încă și mai radicale decât cele din momentul de față, pentru a o reporni. Naționaliștii mercantiliști își văd renăscând visurile de autarhie și cer restricționarea comerțului global pentru întărirea rezervelor locale de mărfuri „esențiale”. Internaționaliștii revendică întărirea centralizării politice, iar unele figure, altfel extrem de mainstream, cer chiar instaurarea unui soi de guvern mondial.
Fără excepție însă, toți aceștia vor și mai multă intruziune a statului în viețile oamenilor obișnuiți: mai multe restricții, mai puține drepturi, mai multă supraveghere, mai mult control, mai multă planificare centralizată, mai multe sancțiuni pentru cei care nu se supun. Da, această criză oferă oportunitatea de a câștiga mai multă putere. Și, din nou, economia este disprețuită ca fiind „cinică” și „inumană”. Economia trebuie oprită pentru a „salva vieți” și a lăsa sistemul de sănătate să lucreze. De parcă sistemele de sănătate n-ar avea nevoie de resursele care, ca întotdeauna, sunt limitate prin natura lor.
În acest mediu, eu continui să pledez pentru libertate (întărită de educație economică) drept cea mai bună metodă de a construi ceea ce aș numi „imunitate social” față de fel și fel de forme posibile de autoritarism politic. Imunitate socială înseamnă a avea încredere în semenii și concetățenii tăi (și, corelativ, a le câștiga încrederea) mai mult decât în autorități și a realiza prin cooperare pașnică și schimburi voluntare lucrurile pe care nu le poate realiza niciun planificator central. Și nu trebuie să ne fie rușine pentru că ne dorim să ne întoarcem la vechea normalitate, cea mereu ajustabilă și perfectibilă.
Citește pe Antena3.ro
