Lupta mai binelui cu răul

E o mare deosebire între corupţia de înavuţire şi corupţia de supravieţuire. Occidentul n-a cunoscut decât pentru perioade scurte corupţia generalizată de supravieţuire. În România, majoritatea populaţiei a conlucrat la instituirea unei idei de supravieţuire în marginea unei ordini statale oprimante, dezumanizante.

Ce are de povestit un vestic despre relaţia sa cu măcelarii decât lucruri frumoase, care fac din măcelar un monument de serviabilitate şi de respect pentru ierarhia socială? Şi ce pot povesti eu despre anii '80-'90, când mă dădeam simpatic pe lângă măcelarii din Hala Obor, doar-doar s-o îndura unul să scoată de sub tejghele şi un os cu un pic de carne pe el? N-am să i-o iert niciodată măcelarului care, ştiind el de la nu ştiu cine c-aş fi gazetar, a strigat tare, ca să-l audă toată tagma: Ia să-i dăm ziaristului nostru aşa, mai pe sub mână, o fleică, fiindcă tare ne mai minte bine cu nivelul de trai! Ar fi trebuit să-l bag în mă-sa şi să refuz carnea, dar am îndurat gluma lui mârlănească şi, în loc să-i întorc spatele, am plecat acasă, la copii, cu kilul de porc atât de trist plătit. Şi dacă istoria s-ar fi oprit aici, dar am stăruit în condiţia mea de mic corupător făcându-le măcelarilor cadouri în cărţi şi suportând comentariile lor neroade numai ca să-i mai păcălesc cu alt kil de carne.

- O doamnă în etate, care câştigă un ban aplaudând la emisiunile, tv le povesteşte în parc prietenilor ei din cartier cum a cunoscut un domn de treabă în grupul de aplaudaci şi cum şi-a refăcut viaţa alături de el, tot pensionar şi tot văduv. Faptul n-ar fi ieşit din comun, fiindcă ocaziile de a cunoaşte lume nouă sunt, la bătrâneţe, foarte puţine, numai că doamna spune că i-a ghicit bărbatului caracterul deosebit după felul distins în care aplauda.

- Toţi cei care mi-au făcut un rău, conştient sau luaţi de val, cu trecerea timpului s-a vădit că de fapt mi-au făcut un bine. M-au dat deoparte de pe un drum care nu era al meu, şi dintr-o epurare în alta am ajuns pe drumul care m-a dus unde trebuia. Mi-a trebuit multă vreme până să-mi dau seama de asta, că am a le mulţumi de fapt unor oameni pe care i-am detestat. Probabil că aşa trebuie să fie împlinirea într-o profesie, o adunătură de neîmpliniri. Ar fi urmat să fiu medic, ofiţer de aviaţie, pictor, arhitect, profesor de română şi nu mai ştiu ce, dar, întotdeauna când părea că, gata, am ajuns pe locul meu, cineva sau ceva mă obliga s-o iau de la început. Poate c-ar fi momentul să mă întreb dacă chiar sunt în sfârşit pe locul meu, dar e târziu. Ar mai fi şi nişte motive, şi nişte ocazii pentru schimbări, însă ce rost mai are.

- O prostie de care nimeni nu mai pomeneşte, dar pe care noi, ziariştii cu un trecut maculat de comunism, am cultivat-o: în comunism nu luptă binele cu răul, ci mai binele cu binele!

- Efectul invers al reclamelor: Dacă totul e, aşa cum spun ele, din ce în ce mai ieftin, atunci aştepţi, nu cumperi acum şi cumperi mai ieftin la anul.