Aşteptam în holul Antenei Stars, să-mi fac emisiunea, când deodată am fost surprins să-l întâlnesc pe Mircea Lucescu: venise să dea un interviu la îndrăgita televiziune. Când a apărut Mircea, am simţit pur şi simplu că intră un aer de tinereţe împrospătătoare, că bate un zefir de poftă de viaţă, de a realiza ceva notabil. Mircea Lucescu arăta bine dispus, aproape neschimbat, cu figura lui veselă, cu alura de titirez mereu în acţiune, cu părul cârlionţat şi bogat, dar acum cărunt, cu ochi având o strălucire aparte. Şi totuşi, a împlinit 75 de ani. Dar în pieptul lui se află doar primăvară, pe care o dăruieşte şi celor şi din jur. Profita de cele câteva zile libere de la Dinamo Kiev şi a sosit acasă, în România lui, pe care o face cunoscută şi admirată peste tot pe unde clădeşte ceva trainic, în rolul de antrenor de mare valoare.
„Am stat câteva luni acasă, dar simţeam că mă îndrept spre groapă dacă nu ridic iarăşi ceva de succes. Anul trecut, Dinamo Kiev se afla în urma Şahtiorului cu 15 puncte, acum Dinamo Kiev e pe primul loc în campionat, chit că Şahtior, aşa cum l-am obişnuit, lansează în Europa fotbalişti tineri din Brazilia. Are 13 brazilieni, eu vreau să demonstrez că pot conduce şi cu jucători tineri din Ucraina!”.
Îi amintesc lui Mircea Lucescu de vorbele pe care le-am rostit la televiziuni şi în editorialele din Jurnalul: România, în acest loc de viscole ale istoriei, unde s-a luptat doar cu imperii puternice, a fost dominată adesea de imperiul turcesc, de imperiul slav de la Răsărit. Dar iată că ambelor superputeri le-am trimis un român pe post de şef, pe Mircea Lucescu, câştigător cu echipe celebre din Turcia când le-a condus el, ca şi naţionala Turciei, apoi ca antrenor în Rusia, în Ucraina.
Inima îi bate bine, cu două stenturi montate acum ani mulţi, organismul răspunde vioi la munca de dimineaţa până seara, Mircea Lucescu creează tot timpul ceva de aplaudat. Şi tot timpul în marile succese ale lui Il Luce el a purtat tricolorul pe umeri.